Timpul mult mai scurt, in comparatie cu alte banci, in care ING Bank ofera clientilor unul dintre produsele de baza este unul dintre motivele pentru care banca olandeza reuseste sa atraga cei mai multi clienti, in comparatie cu alte banci romanesti.
ING si-a majorat numarul de clienti cu 280.000 in 2017, numarul total al clientilor ajungand la 1.141.000. (vezi aici detalii)
Comparativ, BRD si-a majorat numarul clientilor cu 40.000 anul trecut, la un total de 2,33 milioane.
De exemplu, ING elibereaza pe loc un card, spre deosebire de alte banci mari mari, precum Banca Transilvania, BCR sau BRD, la care trebuie sa astepti o saptamana sau chiar mai mult pentru a primi cardul.
Banca Transilvania a lansat anul trecut optiunea de a comanda online un card, astfel incat clientul sa vina ulterior si sa ridice cardul dintr-o unitate a bancii.
Si BCR a lansat, la finalul lui 2017, serviciul de deschidere integral online a unui cont bancar, cardul putand fi ridicat ulterior dintr-o agentie a bancii.
ING insa elibereaza pe loc un card de debit, in momentul in care-ti deschizi cont intr-o unitate a bancii.
Acest serviciu este avantajos si in cazul in care clientii ING raman fara card, din diverse motive, astfel ca pot obtine rapid unul nou.
Alte doua motive pentru succesul ING este oferta de cont de salariu cu 0 comisioane pentru retragerile de bani de la ATM-uri, serviciul de portare a banilor din conturile altor banci, aplicatia Home Bank gratuita si usor de utilizat.