www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



De ce a declansat Consiliul Concurentei una dintre cele mai ample investigatii ale sale la firmele de leasing si la IFN-urile care acorda credite online?

Autor: Bancherul.ro
2017-12-11 23:09

La doi ani si jumatate de la inceperea unei investigatii privind schimbul de informatii comerciale in regim preferential intre firmele de asigurari prin intermediul asociatiei UNSAR si unei publicatii de specialitate, Media Xprimm, ancheta care nu a fost finalizata nici pana acum, Cosiliul Concurentei anunta ca a declansat doua anchete de acelasi gen pe piata firmelor de leasing si de credite de consum, "una dintre cele mai ample actiuni ale institutiei".


Consiliul Concurentei mentioneaza, intr-un comunicat, ca una dintre investigatii “vizeaza posibile schimburi de informatii sensibile din punct de vedere comercial intre companii concurente pe piata leasingului financiar si a creditului de consum”, iar partile investigate sunt Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), Asociatia Societatilor Financiare din Romania (ALB), Patronatul Leasingului si al Creditului din Romania (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) si toate companiile membre ale acestei organizatii, precum si Diplomat Consult SRL.


Sa le luam acum pe rand sa vedem despre ce este vorba.


Se pune mai intai intrebarea: de ce in fruntea listei se afla CPBR, iar la trei dintre bancile membre (BCR, Raiffeisen, Bancpost si Unicredit) au fost efectuate inspectii inopinate de catre inspectorii Consiliului Concurentei, din moment ce este vorba de o investigatie pe piata de leasing si de credite de consum?


Consiliul Concurentei nu a raspus la intrebarile trimise de Bancherul.ro. In schimb, CPBR ne-a trimis urmatoarele precizari:


“Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) a fost, intr-adevar, una dintre entitatile vizate de inspectia inopinata a Consiliului Concurentei din data de 27.11. a.c. si a colaborat cu inspectorii de concurenta privind absolut toate cerintele ridicate de acestia. Explicatia oferita CPBR de catre inspectorii Consiliului Concurentei a constat intr-aceea ca, fiind vorba despre o inspectie privind societatile de leasing si credit de consum, aceasta a fost extinsa si la nivelul CPBR intrucat organizatia noastra patronala este partenera cu Patronatul Leasingului si al Creditului din Romania (PLCR), formata din unele entitati membre ALB, in cadrul Federatiei Patronatelor Serviciilor Financiare din Romania (Federatia FinBan).


Reiteram pe aceasta cale faptul ca nici CPBR si nici Federatia FinBan, ca entitati de reprezentare patronala infiintate potrivit Legii Dialogului Social, nu au printre activitatile acestora politicile comerciale, de risc sau de piata specifice fiecareia dintre entitatile membre si nici nu solicita, nu centralizeaza, nu distribuie si nu primesc asemenea informatii, aspecte lamurite de altfel si inspectorilor Consiliului Concurentei.” 

Asadar, CPBR si bancile membre nu prea au legatura, de fapt, cu investigatia care vizeaza, de fapt, firmele de leasing si de credite de consum.


Si atunci de ce bancile au fost puse in fruntea listei in prima propozitie din comunicatul Consiliului Concurentei, in care se anunta “inspectii inopinate la sediile a 25 banci, Institutii Financiare Non-Bancare (IFN), societati de leasing, societati profesionale si patronate din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample actiuni ale institutiei”?


Sa vedem acum de ce se mai spune in comunicatul Consiliului Concurentei ca este vorba de “una dintre cele mai ample actiuni ale institutiei”.


Ce investigheaza, de fapt, Consiliul Concurentei


Prima investigatie, dupa cum am vazut mai sus, se refera la schimbul de informatii intre firmele de leasing si de credite de consum, prin intermediul asociatiilor acestora si o firma de consultanta si de relatii publice, denumita Diplomat Consult, condusa de Adriana Ahciarliu.


Firma s-a ocupat multi ani de comunicarea Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB), care reprezinta cele mai mari firmele de leasing financiar si de credite de consum, dar de anul trecut, in urma unui conflict cu conducerea asociatiei, a incheiat colaborarea cu aceasta iar ulterior a preluat comunicarea nou-infiintatului patronat al IFN-urilor care acorda credite online - Patronatul Creditelor IFN.


Consiliului Concurentei, conform comunicatului, a efectuat inspectii la doar patru dintre mebrii ALB, firmele de leasing ale BCR, BRD, Raiffeisen si Unicredit, restul de 17 firme de leasing care fac parte din asociatie, precum si firmele de credite de consum, precum Cetelem sau Unicredit Consumer Financing, fiind scutite de eforturile inspectorilor de concurenta.


Ce cauta insa inspectorii de concurenta la firmele de leasing?


Se pare ca problema este aceea ca Diplomat Consult se ocupa la ALB si cu strangerea de date statistice de la membrii asociatiei cu privire la vanzarile acestora. ALB publica trimestrial o statistica a pietei de leasing financiar, precum si a pietei creditului de consum, pe baza datelor stranse de la firmele membre.


Consiliul Concurentei suspecteaza, insa, ca informatiile stranse de la membrii asociatiei nu au avut ca scop doar realizarea respectivelor statistici publicate agregat, la nivel de piata, nu pentru fiecara firma, ci si distribuirea intre membrii asociatiei a datelor comerciale detaliate ale fiecarui concurent, privind vanzarile, tarifele, produsele vandute, clienti, astfel incat acestia sa-si poata realiza strategia de afaceri, in functie de ceea ce faceau concurentii.


“Acest tip de informatii schimbate intre concurenti permite estimarea strategiei unei firme si in felul acesta companiile isi pot coordona comportamentul, reducand presiunea concurentiala de a oferi produse cat mai atractive si la preturi cat mai mici catre clientii lor”a precizat Consiliul Concurentei, pentru Bancherul.ro, cu ocazia precedentei investigatii de acest gen, la asociatia firmelor de asigurari (UNSAR), in vara lui 2015, care realiza astfel de statistici impreuna cu o publicatie de specialitate, Xprimm, investigata si ea de Consiliul Concurentei.


Dupa despartirea de Diplomat Consult, anul trecut, ALB nu a mai publicat statisticile pietei de leasing, in schimb continua sa publice statistici ale pietei creditului de consum.


ALB nu a raspuns la intrebarile trimise de Bancherul.ro.


Diplomat Consult se ocupa acum de statisticile IFN-urilor care acorda credite online, in numele Patronatului acestora (PCIFN), al carui presedinte este Ionut Stan, seful Viva Credit, firma care a fost de asemenea inspectata inopinat de Consiliul Concurentei.


Adriana Ahciarliu ne-a transmis urmatoarele precizari in privinta acestei investigatii a Consiliului Concurentei:


"PCIFN si Diplomat Consult au o relatie contractuala care corespunde cerintelor legislative in domeniul conformarii cu legislatia in general si cu legislatia in domeniul concurentei - in particular. In acest context, atat PCIFN cat si Diplomat Consult s-au supus cerintelor autoritatii la momentul desfasurarii actiunii de investigatie. Accentuam faptul ca parteneriatul PCIFN si Diplomat Consult este unul ce se supune cerintelor legislatiei aplicabile domeniului de activitate indeplinind astfel, in deplina conformitate , obligatiile referitoare la politicile concurentiale la nivel patronal. Nu avem nici o indoiala ca aceasta investigatie este dedicata definirii pe termen lung a bunelor practici la nivel concurential in domeniul patronal si al serviciilor financiar bancare."


A doua investigatie, la firmele de leasing operational


Si asociatia firmelor de leasing operational (ASLO) publica datele aferente acestei industrii, la nivel agregat, ultima statistica fiind prezentata luna trecuta, pentru primele noua luni din acest an.


Reprezentantii ASLO ne-au transmis ca "fata de subiectul de mai sus nu avem nimic de comentat".


Consiliul Concurentei, in cea de-a doua investigatie anuntata astazi, cu privire la aceste firme de leasing operational, ancheteaza si firma Finmedia, care editeaza diverse publicatii economice in care sunt cuprinse si date statistice privind firmele de leasing operational. Probabil ca si aici exista suspiciunea ca prin Finmedia si ASLO au fost realizate schimburi de informatii anticoncurentiale intre firmele din domeniu.


Spre deosebire de asociatiile din domeniul leasingului si creditelor de consum, Asociatia Romana a Bancilor (ARB) nu strange date statistice de la banci, desi conducerea asociatiei si-a exprimat necesitatea existentei unor astfel de date, tocmai pentru a evita astfel de probleme de natura a incalca legislatia din domeniul concurentei.


Ramane de vazut daca si aceasta investigatie a Consiliului Concurentei va dura cel putin trei ani, ca cea care vizeaza UNSAR si Media Xprimm, fiind vorba de “una dintre cele mai ample actiuni ale institutiei”.


CONSILIUL CONCURENŢEI INVESTIGHEAZĂ PIAŢA SERVICIILOR FINANCIARE (comunicat de presa)


Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare NonBancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei.


Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar și creditului de consum din România.


S-au efectuat inspecţii simultane la Bancpost SA, Unicredit Bank SA, Raiffeisen Bank SA, Banca Comercială Română SA, BCR Leasing IFN SA, BRD Sogelease IFN SA, Raiffeisen Leasing IFN SA, Unicredit Leasing Corporation IFN SA, Viva Credit IFN SA, ALD Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Leaseplan Romania S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management
S.R.L., Finmedia S.R.L., Asociaţia Societăţilor De Leasing Operaţional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Federația Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului și al Creditului din România şi Patronatul Creditului IFN.


Una dintre investigaţii vizează posibile schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum. Părţile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Patronatul Leasingului și al Creditului din România (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, și Diplomat Consult SRL.


“Monitorizăm permanent această piaţă şi pregătim declanşarea investigaţiei de mai mult timp, iar un rol important l-au avut informaţiile furnizate în luna august de una dintre părțile 
investigate, care a aplicat la programul de clemenţă”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.


Cea de-a doua investigaţie se referă, de asemenea, la o posibilă coordonare a politicilor comerciale prin fixarea preţului şi/sau o împărţire de piaţă realizată printr-un schimb de informaţii sensibile între companii concurente active pe piaţa leasingului operaţional şi a serviciilor conexe acestora din România.


Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurenţiale analizate.


Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor
specifice.


În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.


Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.