www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania si-a majorat profitul net cu 8%, datorita reducerii cu 80% a provizioanelor pentru credite neperformante; banca a platit si impozit pe profit, dupa ce in ultimii doi ani l-a fentat

Autor: Bancherul.ro
2017-08-10 10:12

Banca Transilvania (BT) a obtinut in primul semestru din 2017 un profit brut de 605 milioane lei la nivel de grup, in crestere cu 7,12% fata de aceeasi perioada a anului precedent, si de 582 miloane lei la nivel de banca, in crestere cu 8,21%.


BT a platit impozit pe profit de 92 milioane lei la nivel de grup (15% din profitul brut), astfel ca profitul net ramas s-a ridicat la 512 milioane lei la nivel de grup, cu 6,5% mai mare decat anul trecut, si de 496 milioane lei la nivel de banca, in crestere cu 8,2%.


In ultimii doi ani (2015 si 2016), BT nu a platit impozit pe profit, in ciuda castigurilor ridicate obtinute, motiv pentru care se afla in disputa cu ANAF. (vezi aici detalii)


BT a reusit sa-si majoreze profitul in prima jumatate a acestui an in ciuda faptului ca anul trecut a obtinut venituri exceptionale de 185 milioane lei din vanzarea Visa, astfel ca veniturile operationale au scazut in acest an cu aproape 11% la nivel de banca.


Majorarea profitului BT s-a datorat reducerii semnificative, cu 82% la nivel de banca, a provizioanelor pentru riscul de credit, de la 325 milioane lei in primul semestru (S1) din 2016 la doar 57 milioane lei in prima parte a acestui an. O buna parte din aceste provizioane sunt cele aferente legii privind darea in plata.


Stocul de creditele nete (fara provizioane) al BT a crescut cu 5,5% , echivalentul a 1,5 miliarde lei, in prima jumatate a anului, fata de finalul lui 2016, la un total de 28,7 miliarde lei.


(Vezi in Clubul Bancherilor mai multe date despre rezultatele BT)


Comunicatul BT


Banca Transilvania, creştere solidă a businessului în primul semestru


Rezultate financiare la 30 iunie 2017


Primul semestru al acestui an a însemnat pentru Grupul Financiar Banca Transilvania o perioadă pozitivă, de creştere organică, cu focus pe eficientizare şi simplificare, în linie cu strategia propusă pentru 2017.


Profitul net al Băncii Transilvania este de 496 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 513 milioane lei. Grupul BT a încheiat primul semestru din acest an cu active de 53,4 miliarde lei, din care banca deține 53,2 miliarde lei. Creditele nete - inclusiv leasing – reprezintă 54% din activele Grupului Financiar Banca Transilvania.


În perioada ianuarie – iunie a.c., la nivel brut şi înainte de înregistrarea scoaterilor în afara bilanțului, creditele Băncii Transilvania au crescut, ca sold, cu 5%, pe toate liniile de business ale băncii.


În primele 6 luni, BT a acordat 80.000 de credite noi clienților persoane fizice, IMM şi Corporate, ceea ce înseamnă peste 700 de credite procesate şi aprobate zilnic de BT, reprezentând în total peste 6 miliarde lei, sumă cu care banca a contribuit la creşterea economiei româneşti.


Aproape 45% dintre companiile înființate în acest an în România – şi anume, aproximativ 34.000 din circa 80.000 – şi-au deschis cont la Banca Transilvania, în primele 6 luni ale anului.


“Rezultatele noastre confirmă prognozele interne prevăzute în bugetul pentru acest an şi suntem mulțumiți de faptul că rolul nostru de finanțator al economiei româneşti creşte odată cu progresele înregistrate de fiecare linie de business BT şi materializate prin cele 80.000 de împrumuturi noi acordate.


Bankingul se schimbă radical, cu viteză foarte mare şi înțelegând aceste lucruri derulăm un program complex de tehnologizare şi digitalizare, cu scopul simplificării businessului şi a relației noastre cu clienții. Investim în platforme online şi în fluxuri, dar în acelaşi timp suntem atenți şi la riscuri, pentru a fi o bancă de rețea digitalizată cât mai aproape de ceea ce îşi doresc clienții.


În perioada următoare, sperăm să vedem un nivel de predictibilitate mai ridicat al politicilor publice, care să conducă la un ritm mult mai mare de investiții publice şi private, la care am dori să ne alăturăm, ca bancă a oamenilor întreprinzători”, declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație, BT.


Creşterea Băncii Transilvania prin strategii liniile de business şi strategii de nişă. Informații aferente primului semestrul din 2017:


- IMM & microcompanii: numărul clienților activi BT pe acest segment a crescut cu peste 18% față de aceeaşi perioadă a anului trecut, la aproape 230.000.


Primele şase luni ale anului au însemnat, în comparație cu iunie 2016, +47% mai mult volum privind plasamentele (1,6 miliarde lei, în 2017, respectiv 1,1 miliarde lei, în 2016, rezultat determinat parțial de resegmentarea liniilor de business BT).


Tot în acest semestru, Grupul Financiar Banca Transilvania a lansat BT Mic, companie dedicată finanțării afacerilor mici. În 4 luni de activitate, aceasta a finanțat cu 90 milioane de lei aproximativ 2.000 de microîntreprinderi. Start-up-ul completează rolul BT de susținere a antreprenorilor din România, segmentarea clienților companii la Banca Transilvania fiind următoarea: micro, IMM, clienți corporativi şi mari clienți corporativi.


- Retail Banking: Banca Transilvania avea, la finalul lunii iunie 2017, aproape 3 milioane de carduri, cu un volum de 22 de miliarde lei, sumă tranzacționată în primele 6 luni ale anului.


Plățile cu cardurile BT în totalul tranzacțiilor a depăşit, ca număr, 60%. Numărul plăților contactless a crescut față de perioada similară a anului trecut de 4,7 ori, ca număr şi de 5,9 ori, ca valoare.


Banca a acordat aproape 35.000 de credite (non-card), iar o creştere semnificativă față de iunie 2016 s-a înregistrat la creditele de nevoi curente: +24% valoric, respectiv +14% numeric. Prin programul de loialitate STAR, dedicat clienților cu carduri BT de cumpărături, banca are parteneriate cu peste 10.000 de locații din țară şi peste 320.000 de carduri STAR emise, din cele peste 330.000 de carduri de credit BT. Banca Transilvania a lansat în acest an aplicația de shopping STAR.card, respectiv ceasul BT contactless, care poate fi folosit pentru plăți în locul cardului. Din 2017, banca a diversificat comunicarea cu clienții, prin robotul Livia, care oferă non-stop, prin Facebook Messenger sau Skype, informații despre contul curent, produse şi servicii.


- Corporate Banking: BT urmează, inclusiv prin acest segment de business, strategia băncii, cu focus pe digitalizare, specializare şi pe perfecționarea experienței clienților. În acest semestru a fost  finalizată implementarea abordării diferentiate între clienții Large Corporate şi Middle Corporate, cu echipe dedicate.


Primele şase luni ale anului au însemnat, pe lângă acordare de credite (producția nouă ridicându-se la 2,8 miliarde lei ) şi tranzacții de cash management (rulajele clienților au atins cifra de 72 miliarde lei, iar ponderea veniturilor non-risk în totalul veniturilor a crescut cu 5,4 puncte procentuale față de primul semestru din 2016), următoarele noutăți: implementarea sistemului de semnătură digitală în relația cu clienții Large Corporate; posibilitatea reconcilierii automate a extraselor de cont prin BT Ultra ERP, respectiv extinderea – pentru o gamă mai mare de clienți - a platformei de introducere electronică a facturilor pentru serviciul factoring. Totodată, BT şi-a făcut simită prezența pe piața sindicalizărilor şi a pieței de capital, participând la tranzacții de referință.


- Servicii şi produse bancare prin internet banking si mobile banking: 900 de mii de clienți BT folosesc internet banking de la Banca Transilvania, iar peste 300 de mii de clienți, mobile banking.


- Simplificarea accesării produselor şi serviciilor din partea clienților: strategia BT în acest sens a contribuit la ritmul de creștere a veniturilor din comisioane operaționale cu 12,7%, ca urmare a creşterii volumelor derulate prin BT.


Alte informații:


Banca Transilvania a contribuit în ultimii 5 ani cu taxe şi alte contribuții la bugetul de stat în nume propriu și pentru angajați sau clienți însumând peste 2,1 miliarde de lei, din care 165 milioane lei în primul semestru din 2017.


Banca Transilvania a continuat să se implice în viata comunității, contribuind în prima parte a acestui an cu 13,4 milioane de lei, la programe de educație financiară şi antreprenorială, sport, cultură, respectiv cauze sociale.


Solvabilitatea băncii este de 18,35%, fără a include rezultatul primului semestru 2017.


Rata expunerilor neperformante BT (conform definiției europene) este de 8,1%, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 65%.
 
Informații pentru acționarii BT:


Raportul aferent semestrului I 2017, întocmit în conformitate cu prevederile Articolului 113 lit. C din Regulamentul CNVM Nr.1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, va fi disponibil pe site-ul BT (pagina Acționari/Rezultate financiare) începând cu 10 august a.c.


Situaţiile financiare la 30.06.2017 şi 30.06.2016  sunt revizuite; cele aferente 31.12.2016 sunt auditate.