www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Allianz-Tiriac Asigurari emite prin internet asigurari auto si de calatorie

Autor: Asigurareamea.ro
2008-11-24 15:24
Asigurătorul Allianz-Ţiriac Asigurări emite, începând de luni, poliţe în sistem electronic pentru clienţii persoane fizice pentru trei tipuri de produse de asigurare auto şi pentru călătorii, a anunţat compania.

Pentru început, cele trei produse care pot fi achiziţionate prin internet sunt asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor din accidente auto (RCA), asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor (Casco direct) şi asigurarea de călătorii în străinătate, toate exclusiv destinate persoanelor fizice, potrivit companiei.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) anunţase la începutul acestei luni că va introduce o prevedere potrivit căreia, din 2009, poliţele de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) să fie emise şi în sistem electronic, urmând ca din 2010 să fie emise numai în acest sistem.

Plata produselor disponibile prin Allianz Direct se poate face online, dar şi în numerar, prin card bancar la bancomat, transfer bancar sau debit direct.

În paralel cu lansarea serviciului de vânzare online, Allianz-Ţiriac Asigurări a dezvoltat o poliţă de asigurare de avarii şi furt auto, denumită "Casco Navigator".

"Este primul produs casco de pe piaţă special şi exclusiv conceput pentru persoane fizice", a spus directorul executiv asigurări generale în cadrul companiei, Aurel Badea. "Prin construcţia sa, Casco Navigator se adresează unei categorii foarte largi de şoferi, care include atât persoanele cu venituri sub medie, cât şi pe cele cu venituri peste medie, având preferinţe mai sofisticate", a adăugat el.

Casco Navigator asigură riscuri de bază de avarii şi furt, accidente şi asistenţă rutieră, la care pot fi adăugate opţional un număr de şapte clauze suplimentare. O astfel de clauză este cea de "asigurare a vehiculelor ieşite din garanţie", care reduce valoarea primei de asigurare plătită de cumpărător, impunând, în caz de daună, efectuarea reparaţiilor autovehiculului asigurat exclusiv în una dintre cele peste 500 de unităţi reparatoare partenere cu care Allianz-Ţiriac are încheiate contracte de decontare directă.

Clienţii ce achiziţionează o poliţă Casco Navigator au acces gratuit, în anumite limite, la asigurare de accidente a persoanelor din autovehicul şi deces din boală a şoferului, la asigurarea bunurilor personale din autovehicul, asigurarea dotărilor suplimentare, precum şi la asistenţă rutieră.

Tarifarea pentru poliţa Casco Navigator se face electronic.

Pentru poliţele de asigurări auto destinate persoanelor fizice, Allianz-Ţiriac practică, din 2006, un sistem de tarifare electronică ce generează oferte de prime individualizate, corelate cu profilul de risc al asiguratului, cu istoricul daunalităţii înregistrate de client şi cu gradul de fidelitate al acestuia în ceea ce priveşte relaţiile contractuale cu asigurătorul.