Intesa Sanpaolo Bank Romania a obtinut in 2016 un profit net de trei milioane de euro, dupa ce in anul precedent suferise pierderi de 29 milioane euro, consecinta curatarii bilantului de creditele neperformante si inchiderea mai multor unitati.
La finalul trimestrului trei din 2016, banca italiana reusise sa-si majoreze profitul la noua milioane de euro, ceea ce inseamna ca in ultimul trimestru a suferit pierderi.
Veniturile au fost de 38 milioane euro, mai mici decat cele 40 milioane euro din 2015, in timp ce cheltuielile s-au ridicat la 24 milioane euro, astfel ca profitul operational a insumat 14 milioane euro, fata de venituri de 40 milioane euro, cheltuieli de 27 milioane euro si profit operational de 13 milioane euro in 2015.
Valoarea activelor bancii in decembrie 2016 era de 900 milioane euro, dintre care creditele au insumat 600 milioane euro, valori neschimbate fata de anul precedent.
Si volumul depozitelor, de 600 milioane euro, a ramas neschimbat fata de 2015.
Creditele retail au o pondere de 78% din total, jumatate dintre ele fiind in valuta.
Creditele neperformante insumeaza 20 milioane euro, fata de 56 milioane euro in 2015.
Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a fost de 59%.
Costul riscului de credit era de 119 puncte de baza la finalul lui 2016, fata de 673 in 2015.
Capitalul bancii se ridica la 112 milioane euro.
Anul trecut, banca si-a facut curatenie in bilant prin vanzarea unui pachet de credite neperformante retail si corporate in valoare de 261 milioane euro catre firma de recuperare creante APS Holding din Cehia.
De asemenea, capitalul total al bancii a crescut de la 370 la 430 milioane lei, in timp ce activele ponderate in functie de risc au scazut putin, de la 2,960 la 2,814 milioane lei. Capitalul social la 31 decembrie 2015 era e 886 milioane euro.
Astfel, indicatorul de capital Pilon 1 a crescut de la 12,51% in 2014 la 15,28% in 2015.
Banca a inchis anul trecut 27 de unitati, ajungand la un total de 45 de unitati, fata de 72 unitati cate avea in 2014.
Conform raportului anual publicat de banca locala, aceasta a avut in 2015 pierderi de 10,8 milioane lei. (vezi aici detalii)