Pe măsură ce Europa își îndreaptă atenția către Milano, unde pe 28 mai va avea loc finala UEFA Champions League 2016, între Real Madrid și Atletico Madrid, un nou studiu MasterCard a conturat tendințele de comportament ale suporterilor sportului-rege la nivel european, inclusiv în România, potrivit unui comunicat de presa al MasterCard.
Barcelona este echipa cel mai des menționată de suporterii români în istoria Ligii Campionilor, pe toate canalele de social media. Rivalii londonezi, Chelsea și Arsenal, completează topul celor trei, devansând-o pe Real Madrid, una dintre finalistele acestei ediții a finalei Ligii. Steaua București s-a clasat pe a 10-a poziție în acest clasament, depășind mai multe cluburi, inclusiv cealaltă finalistă a ediției din acest an – Atletico Madrid.
Studiul MasterCard, sponsor oficial și furnizor al serviciilor de plată al Ligii Campionilor, a identificat și cele mai des menționate nume ale fotbaliștilor de-a lungul istoriei competiției. Lionel Messi și-a depășit coechipierii de la FC Barcelona, Neymar și Luis Suarez, devenind cel mai popular jucător în conversațiile purtate în social media. Cristiano Ronaldo s-a clasat pe locul al patrulea, în timp ce ambasadorul MasterCard pentru Liga Campionilor, Gianluigi Buffon, ocupă poziția a șasea în clasament.
Sfertul de finală dintre Barcelona și Arsenal, disputat în ediția de anul trecut a Ligii Campionilor și câștigat de spanioli cu 5-1 după ambele tururi, este cel mai frecvent menționat în conversațiile purtate de suporterii români pe canalele de social media. Finala de anul trecut, în care Barcelona a învins Juventus Torino cu 3-1, s-a situat pe a doua poziție, în timp ce finala ediției 2013/2014 a Ligii, dintre Real Madrid și Atletico Madrid, întânire ce se va reedita sâmbătă, a fost al treilea cel mai des menționat meci din istoria Ligii.
Facebook (63%) este cel mai popular canal de social media printre suporterii fotbalului, mai ales în rândul celor cu vârste între 45 și 54 ani. Italia este lider la acest capitol, cu 81% dintre microbiști preferând această platformă de socializare, urmată de România (78%) și Portugalia (77%).
Studiul Social Fanalytics derulat de MasterCard a subliniat importanța utilizării internetului, 69% dintre suporteri afirmând că și-ar dori să beneficieze de conexiuni Wi-Fi pe stadioane. Italia și Portugalia s-au evidențiat, cu 79%, respectiv 70% dintre microbiști dorindu-și să aibă acces la Wi-Fi pe stadioane - spre deosebire de Germania, unde doar 39% dintre suporteri par a fi interesați de această posibilitate.
Cererea pentru plăți contactless este, de asemenea, din ce în ce mai populară la nivel european, cu unu din trei microbiști afirmând că și-ar dori să vadă această tehnologie implementată pe arenele de fotbal. Peste jumătate (54%) dintre suporterii turci s-au arătat interesați de introducerea plăților contactless pe stadioane, în timp ce românii (54%) și cehii (44%) ar vrea ca acestea să fie dotate cu porți de acces contactless.
Gianluigi Buffon, ambasadorul MasterCard pentru Liga Campionilor, a comentat: “Am plăcerea de a juca fotbal de mai bine de 20 ani, iar impactul pe care l-a avut social media asupra sportului este de neprețuit – îi apropie pe suporteri de jocul pe care îl iubesc și ne permite nouă, ca jucători, să interacționăm cu aceștia la un nivel personal.”
Ann Cairns, Președinte International Markets în cadrul MasterCard, a declarat: “Social media, alături de digital media, continuă să transforme modul în care urmărim, ne împărtășim și ne sărbătorim pasiunile. În contextul în care tehnologia joacă un rol semnificativ în fiecare aspect al vieții noastre, este o evoluție naturală să vedem oamenii transferându-și conversațiile și modurile de a interacționa în mediul digital. Studiul Social Fanalytics arată că, deși canalele pot varia, cel mai important lucru rămâne să interacționăm și să facem parte din conversații. În acest sens, ca și fotbalul, social media doboară granițe internaționale, permițându-le împătimiților să își celebreze pasiunile împreună.”
Dintre toate piețele incluse în studiul european, suporterii britanici au generat cele mai multe conversații. Deși a avut doar trei echipe participante în această competiție, Franța s-a clasat pe doi, urmată îndeaproape de Spania.
Studiul a relevat, de asemenea, tonul conversațiilor purtate de microbiști pe canalele de social media. Suporterii din Ucraina sunt printre cei mai optimiști din Europa, pe fondul rezultatelor peste așteptări obținute în sezoanele din 2014/2015 și 2015/2016 ale Ligii Campionilor, când a reușit depășirea fazei grupelor. La polul opus, fanii turci sunt printre cei mai critici la adresa echipelor proprii, urmați îndeaproape de britanici.
Studiul Social Fanalytics a fost derulat pentru MasterCard de către Mortar, la nivelul a 5.000 respondenți din 16 țări europene: Anglia, Germania, Spania, Franța, Olanda, Italia, Turcia, Rusia, Suedia, Portugalia, Grecia, Ucraina, România, Israel, Cehia și Polonia.