www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii adoptate de ASF: control periodic la BT Asset Management

Autor: Bancherul.ro
2016-05-11 15:30

Decizii adoptate de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):


În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat următoarele măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private:


A) Reglementare


Regulamentul pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative, ca urmare a integrării propunerilor şi observaţiilor rezultate în urma procesului de consultare publică;


Regulamentul va fi transmis Monitorului Oficial al României spre publicare.


Regulamentul de modificare a Regulamentului CNVM nr.32/2006 și a Regulamentului CNVM nr.5/2010 pentru alinierea la Regulamentul (UE) nr.236/2012 privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit;


Regulamentul va fi transmis Monitorului Oficial al României spre publicare.


Proiectul de Instrucțiune privind determinarea câștigului/pierderii rezultat/rezultată din transferul titlurilor de valoare obținut/obținută de persoanele fizice.


B) Supraveghere şi control


Raportul controlului periodic efectuat la SAI BT Asset Management S.A.;


Aplicarea unor măsuri rezultate în urma controalelor inopinate desfăşurate în cazul unor brokeri (aprobarea solicitărilor de retragere/suspendare temporară a activităţii);


Respingerea unei plângeri prealabile formulate împotriva unor decizii ale ASF.


C) Autorizare – Avizare


Avizarea și înscrierea Advisory Consulting Tax S.R.L în Registrul public al ASF în calitate de auditor IT extern;


Retragerea autorizaţiilor unor membri ai Consiliului de Supraveghere, în urma solicitării unei societăţi de administrare a fondului de pensii private;


Autorizarea modificărilor intervenite în modul de organizare și funcționare a societății SAI Muntenia Invest S.A. ca urmare a modificării conducerii societății;


Autorizarea modificărilor intervenite în modul de organizare și funcționare a societății SAI Vanguard Asset Management S.A. ca urmare a majorării capitalului social;


Autorizarea modificărilor aduse actului constitutiv al NN Asigurări de Viață S.A. ca urmare a schimbării auditorului financiar;


Numirea unor membri în structurile de conducere ale unei societăţi de asigurare (vicepreședinte, respectiv membru al Consiliului de Administrație);


Modificările aduse Actelor constitutive (cesiune de părți sociale, revocare administrator și schimbare sediu social) în cazul unor brokeri de asigurare;


Avizarea, ca intermediari de pensii private în vederea desfășurării activității de marketing a fondului de pensii facultative, a societăților Delta S.R.S. Broker de Asigurare - Reasigurare S.R.L. şi CO Invest Broker de Asigurare S.R.L.;


Avizarea şi reavizarea a 18 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, precum și retragerea avizelor pentru alţi 5 agenţi de marketing.


D) Diverse


Instrucțiunea privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale de către Fondul de Garantare a Asiguraților.