Banca Națională a României ia în calcul îngustarea coridorului din jurul dobânzii de politică monetară, în perioada următoare, pentru a contracara presiunile inflaționiste estimate pentru anul 2017, măsură care ar ajuta la evitarea dobânzilor negative la depozite în România și la ieftinirea creditelor, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Agerpres.
În opinia acestuia, o astfel de decizie nu poate fi considerată o întărire a politicii monetare, ci o recalibrare a acesteia.
"Deocamdată nu avem nicio modificare importantă (de politică monetară — n.r.). Vom avea detalii în luna mai. Între timp, și ca urmare a discuțiilor cu organismele financiare internaționale, s-a conturat un prim pas spre o îngustare a coridorului de dobândă. Semnificația este clară, arată că întărim puterea de semnal pe care trebuie să o aibă rata de dobândă de politică monetară. Între timp, până ce o asemenea măsură va fi luată, va trebui să clarificăm, inclusiv cu opinia publică, ce altă semnificație are o asemenea îngustare", a explicat Mugur Isărescu.
Guvernatorul a subliniat că anumiți analiști susțin că o asemenea îngustare ar însemna întărirea politicii monetare.
Guvernatorul a admis că o creștere a ratei de dobândă pentru facilitatea de depozit, spre exemplu cu 0,25 puncte procentuale, de la 0,25% în prezent la 0,5%, ar putea să fie trecută la capitolul înăsprire sau întărire. În opinia BNR, însă, acesta ar fi un semnal clar că instituția se opune ca în România să se ajungă la dobânzi negative la depozite.
"Și acest lucru ar putea fi trecut de analiști la capitolul întărire, dar eu spun că ar fi mai degrabă o recalibrare cu ceea ce am declarat", a subliniat guvernatorul BNR.
El a ținut să reamintească faptul că nu există pericol de deflație în România, în condițiile în care atât salariile cât și consumul cresc, fiind vorba doar de o inflație negativă tranzitorie.
În ceea ce privește partea superioară a coridorului, dintre dobânda de politica monetară și rata Lombard, la care se împrumută băncile de la banca centrală, în cazul în care coridorul rămâne simetric, o îngustare de 0,25 de puncte înseamnă că rata Lombard scade la 3%, ceea ce înseamnă o ieftinire a creditelor. "Dacă dobânda la facilitatea de depozit reprezintă un fel de minim pentru depozite, rata Lombard este un fel de minim la credit. Reducerea la Lombard categoric nu înseamnă întărire, ci mai degrabă invers, se mai ieftinesc creditele", a explicat guvernatorul BNR.
În acest moment, coridorul din jurul dobânzii de politică monetară este de 1,5 puncte procentuale în jurul dobânzii de politică monetară de 1,75%. Astfel, dobânda pentru facilitatea de depozit este de 0,25%, iar pentru facilitatea de credit (Lombard) este de 3,25%.