www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Peste 43% dintre companiile active din Romania au risc de faliment ridicat

Autor: Bancherul.ro
2016-03-27 15:29

BM&T, o companie londoneză de consultanță în restructurari (turnaround management) a deschis un birou în România, în colaborare cu firma locală de consultanță Nichifor Consulting, condusa de Catalin Nichifor (foto).


Piata de restructurari pare sa aiba asadar un potential ridicat in continuare, in ciuda cresterii solide a economiei romanesti, care insa înregistrează o incidentă a insolvențelor la 1.000 de firme active de peste 4 ori mai mare decât media înregistrată pe plan regional (Europa Centrală și de Sud-Est), precizeaza BM&T.


Pentru a afla mai multe detalii despre piata de consultanta in restructurari si care sunt serviciile oferite, am pus cateva intrebari la care au raspuns reprezentantii BM&T:


- Care este incidenta insolventelor in Romania si care este tendința?


- Media incidentei insolventei in Romania este de 45 de cazuri la 1000 de firme active, de 4 ori mai mare decât media in plan regional si pe primul loc din acest punct de vedere. Tendința este însă in scădere, in Ianuarie 2016 înregistrându-se cu 28,8% mai puține cereri de intrare in insolventa. In același timp, companii din ce in ce mai mari si importante intra in insolventa, impactul social si financiar al insolventei lor fiind foarte puternic.

- Spuneți ca peste 43% dintre companiile românești aparțin unei clase cu risc de default ridicat. Puteți sa ne dați mai multe detalii?


- Vorbim de indicatori financiari si de rate de solvabilitate si lichiditate extrem de scăzute sau chiar negative, lipsa de finanțare fiind o problema cronica si generala a economiei locale si in special a antreprenorilor autohtoni. Adăugând peste situația arătată de acești indicatori si lipsa de experiență si calitatea managementului, in special cel financiar, problema devine imensa.


- Cum se traduce mai exact turnaround management si care sunt concret serviciile oferite? Ne puteți da un exemplu?


- BM&T țintește companiile medii si mari, cu cifra de afaceri anuala de peste 20 milioane euro, aflate in situații speciale din punctul de vedere al finanțării, managementului sau performantei. Pragul minim al finanțării acordata de partenerii noștri de private equity pentru restructurarea unui proiect este de 5 milioane euro, pentru ca nicio restructurare de succes nu se poate face fără finanțare. In același timp, ne uitam si la companii profitabile sau multinationale, dar cu potențial major de îmbunătățire a performantei financiare.


- Care sunt planurile de afaceri ale biroului in următorul an? Câți clienți si ce cifra de afaceri estimează?


- Estimam jumătate de milion de euro cifra de afaceri in 2016 si țintim contracte de consultanta cu 3-4 clienți.


- La cat se ridica volumul (număr de clienți) si valoarea acestei piețe in Romania?


- E greu de răspuns, domeniul este încă la început de drum, dar noi consideram ca majoritatea companiilor din piață pot fi subiect al îmbunătățirii performantei, chiar si cele de stat.


In contextul economic în care peste 43% din companiile active din România aparțin unei clase cu risc de default ridicat, consultanța de management în proiecte de turnaround și corporate renewal este singura soluție a companiilor care doresc să evite falimentul, adauga compania intr-un comunicat, in care mai precizeaza urmatoarele:


Joanne Holland, Managing Partner Business Development pentru BM&T, care a lucrat alături de Cătălin Nichifor pentru lansarea biroului din București, a afirmat că experiența a fost o oportunitate foarte bună pentru BM&T de a-și extinde activitatea și de a dezvolta proiecte în Europa Centrală și de Est.


Joanne a adăugat: „Este o ocazie extraordinară pentru BM&T ca, împreună cu Nichifor Consulting, să putem folosi în România abilitățile noastre în zona de turnaround management și de creștere a performanței companiilor, pentru a putea sprijini progresul firmelor românești într-o perioadă în care piața românească se dezvoltă în regiune.”


BM&T este membru fondator al European Restructuring Solutions, o rețea de companii din 6 țări europene (Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania și România), specializată în restructurări și îmbunătățirea performantei companiilor. Este, de asemenea, și asociatul din Europa al companiei americane Conway Mackenzie, una dintre cele mai mari firme de restructurări din Statele Unite.


În 2013 și 2015, BM&T a primit de la Turnaround Management Association (TMA), premiul pentru cea mai bună companie de turnaround a anului, iar în 2014, Alan Tilley, Managing Partner & Chairman, a primit titlul TMA Chairman’s Award la conferința Globală a Turnaround Management Association, în semn de recunoștință pentru contribuția lui la dezvoltarea industriei internațională de turnaround.


Nichifor Consulting este specializată în consultanță de management în proiecte de turnaround, corporate renewal, management financiar și managementul riscului. Compania este susținută de experiența de peste 14 ani de activitate în sectorul managementului de business și financiar a lui Cătălin Nichifor - partener fondator al companiei - și a întregii sale echipe. Cătălin Nichifor este membru al boardului Turnaround Management Association România.