www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Piraeus Bank a inchis 10 unitati in 2015 si si-a redus activele cu o jumatate de miliard de euro

Autor: Bancherul.ro
2016-03-09 20:54

Activele grupului Piraeus Bank Romania au scazut anul trecut cu 505 milioane euro (2,2 miliarde lei), de la 2,086 miliarde euro (9,3 miliarde lei) in decembrie 2014 la 1,581 miliarde euro (7,1 miliarde lei) in decembrie 2015, conform raportului prezentat astazi de banca-mama din Grecia.


Soldul net de credite a ajuns la 765 milioane euro, de la 1,2 miliarde euro in 2014, an in care banca a prezentat si volumul brut de credite, in valoare de 1,5 miliarde euro, provizioanele pentru pierderi din creditare fiind de 0,3 miliarde euro.


Depozitele bancii s-au diminuat cu 288 milioane euro, de la 1,141 miliarde euro la finalul lui 2014 pana la la 853 milioane euro (1,3 miliarde lei) in decembrie 2015.


Reducerea depozitelor s-a produs aproape in intregime in prima jumatate a anului, pe fondul crizei din Grecia: in iunie 2015, volumul de depozite era de 858 milioane euro, in scadere cu 283 milioane euro fata de decembrie 2015.


Piraeus Bank a inchis si 10 unitati pe parcursul lui 2015, astfel ca reteaua de sucursale a ajuns la 120 de unitati la finalul anului trecut.


Numarul angajatilor a scazut la 1435 de persoane in decembrie 2015, fata de 1605 de salariati cati erau la finalul lui 2014.


In raport nu sunt prezentate si rezultatele financiare ale bancii romanesti. Aceasta a reusit in 2014 un profit net de 3,7 milioane euro, dupa ce in 2013 castigul a fost de 2 milioane euro.