Băncile din Polonia, care au aproximativ 170.000 de angajați, pregătesc primele concedieri majore din ultimul deceniu, ca rezultat al scăderii profiturilor și al planurilor autorităților de a impune sectorului costuri suplimentare, au declarat, pentru Reuters, bancheri și analiști.
Anul trecut, băncile poloneze listate la bursă și-au pierdut un sfert din capitalizarea bursieră, din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor. Există de asemenea temeri privind efectele noii taxe pe active și planurile de convertire în zloți a creditelor ipotecare denominate în franci elvețieni.
Directori din zece bănci care au dorit să-și păstreze anonimatul au afirmat că scăderea profiturilor va duce probabil la concedieri substanțiale, în condițiile în care numai taxa pe bănci va costa anual acest sector 4,4 miliarde de zloți (un miliard de dolari). Unii directori au calculat deja câți angajați vor da afară anul acesta.
Anul trecut, BPH, subsidiară a GE Electric, a anunțat că-și va reduce forța de muncă cu 32% , respectiv 1.700 de persoane, până la sfârșitul acestui an, în timp ce PKO BP, cel mai mare grup bancar polonez, va concedia 800 de angajați, sau 3% din forța de muncă.
Săptămâna trecută, Getin Noble Bank a anunțat că va concedia până la 15% din angajați până la sfârșitul lui 2016.
"Recentele costuri impuse băncilor și taxa bancară vor determina instituțiile de creditare să concedieze între 5% și 8% din angajați, până la sfârșitul lui 2017", a afirmat adjunctul șefului grupului de lobby, Mieczyslaw Groszek.
Una dintre surse susține că ar putea fi concediați 20% din totalul de 170.000 de angajați din sectorul bancar.
Recent, Parlamentul Poloniei a aprobat legea care prevede taxarea anuală cu 0,44% a activelor băncilor și companiilor de asigurări, care va duce la buget 4,4 miliarde de zloți (1,1 miliarde de dolari).
Legea se va aplica băncilor interne, sucursalelor băncilor străine, diviziilor instituțiilor de creditare, caselor de economii, asiguratorilor și reasigurătorilor.
Camera Inferioară a Parlamentului Poloniei a aprobat modificările făcute de Camera Superioară, stabilind că legea este valabilă pentru băncile cu active de peste patru miliarde de zloți și firmele de asigurări cu active de peste două miliarde de zloți. Spre deosebire de bănci, asiguratorii vor include și deținerile de obligațiuni guvernamentale în activele lor taxabile.
În Polonia, sectorul bancar și cel de retail sunt controlate de companii străine, cum ar fi UniCredit, Santander, Commerzbank, Raiffeisen și BCP.
Băncile se află sub presiune din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor, iar investitorii sunt îngrijorați de posibilitatea adoptării unei legi privind conversia în zloți a creditelor în valută, ale cărei costuri sunt estimate la peste 5,9 miliarde de dolari. Criticii susțin că impunerea unor noi taxe în sectorul bancar și cel de retail vor avea consecințe nedorite, deoarece costurile vor fi suportate de clienți.