www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Leul se apreciaza puternic, pana la 3,80 lei/euro, iar piata suspecteaza interventia indirecta a BNR

Autor: Bancherul.ro
2008-11-13 12:11
Moneda naţională s-a apreciat cu aproximativ cinci bani (1,4%) în dimineaţa zilei de joi, iar dealerii suspectează intervenţia indirectă a băncii centrale, pentru a limita volatilitatea leului, care a pierdut constant teren în ultimele zile, în ton cu alte valute emergente din regiune.

"Cred că banca centrală a intervenit în mod indirect în piaţa valutară, prin unul sau mai mulţi jucători din piaţă, pentru că leul s-a apreciat puternic în această dimineaţă, fără vreo cauză evidentă", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mhai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

Moneda naţională a deschis şedinţa la cotaţii sub 3,84 lei/euro şi s-a depreciat, în câteva minute, până la 3,8540 lei/euro. Ulterior, leul şi-a inversat brusc tendinţa, iar cursul a coborât până la 3,80 lei/euro. La ora 11:00, băncile cumpărau un euro cu 3,8080 lei şi îl vindeau cu 3,8130 lei.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat în prima parte a dimineţii, de la 1,2507 dolari/euro până la 1,2389 dolari/euro, însă cu puţin înainte de10:00, ora României, dolarul a început să piardă treptat teren. La 11:00, ora României, euro era cotat la 1,2479 dolari.

Pe piaţa interbancară, dobânzile pentru o zi de tip overnight se menţin la niveluri ridicate de 13-16% pe an, apropiindu-se de nivelul dobânzii de 14,25% pe an percepută de banca centrală pentru facilitatea de credit (creditul lombard), dar menţinându-se peste dobânda de politică monetară de 10,25% pe an.