www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii adoptate de ASF: oferta publica de preluare obligatorie a Bancii Carpatica de catre Nextebank a fost aprobata

Autor: Bancherul.ro
2016-02-24 17:45

ASF a anuntat ca a aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a intregului pachet de actiuni ale Bancii Carpatica de catre Nextebank, dupa ce aceasta din urma a ajuns la o detinere majoritara, de 55% din capitalul bancii din Sibiu.


In aceste conditii, Nextebank poate face o oferta de cumparare a restului de actiuni detinute de actionarii minoritari, cel mai important fiind fostul fondator al bancii, Ilie Carabulea, care mai detine 18,4% din capitalul Carpatica, in timp ce alti actionari au impreuna un pachet de 26% din capitalul bancii.


Daca noul actionoar Nextebank ajunge sa detina peste 95% din actiunile Carpatica, atunci poate cere delistarea bancii de la Bursa.


Decizii adoptate de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa ASF):


Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de astăzi, propunerea de proiect de Lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii aduse terţilor prin accidente de vehicule. Propunerea urmează să fie transmisă comisiilor de buget – finanţe din Parlamentul României, precum şi Ministerului Finanţelor Publice, care are drept de iniţiativă legislativă pentru ASF.


Iniţiatorii urmează să îl supună consultării publice. (va face obiectul unui comunicat transmis ulterior).


A fost aprobat proiectul de Normă de modificare şi completare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, puse în aplicare prin Ordinul nr. 10/2007. Proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile.


A fost aprobat şi proiectul de Normă privind reglementările contabile aferente situațiilor financiare anuale aplicabile Fondului de Garantare a Asiguraților. Norma va fi transmisă spre publicare Monitorului Oficial al României.


Membrii Consiliului au fost informaţi despre necesitatea publicării, pe pagina web a Autorităţii, a unui exemplu de metodologie, care se adresează entităţilor supravegheate de către ASF, privind evaluarea internă a riscurilor operaționale, a metodei de calcul aferentă evaluării riscurilor, precum și a șablonului pentru raportarea anuală a evaluării interne a riscurilor.


În cadrul şedinţei a fost aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a societăţii Banca Comercială Carpatica S.A. Sibiu.


A fost aprobată emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent înregistrării majorării capitalului social la societatea Teraplast S.A., precum şi emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de Erste Group Bank AG.


A fost aprobată majorarea capitalului social pentru 5 brokeri, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare în cazul a 27 brokeri care nu au făcut demersurile necesare de încadrare în cerinţele minime de capital, conform obligaţiilor legale.


Consiliul ASF a discutat un număr de plângeri prealabile, dintre acestea două fiind admise (parţial sau în totalitate) şi şapte respinse.


Au fost aprobate o serie de acte individuale referitoare la modificări ale contractelor de administrare în cazul unor brokeri (numire director executiv, numire administrator şi conducător executiv, cesiune părţi sociale şi nouă structură a asociaţilor).


Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 16 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 287 agenţi de marketing.


Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.