www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Romania pregateste o noua emisiune de eurobonduri

Autor: Bancherul.ro
2016-01-19 14:51

România analizează posibilitatea lansării unei emisiuni de eurobonduri în perioada imediat următoare iar autoritățile iau în considerare maturități pe termen scurt și 'pe termen foarte lung', potrivit ministrului Finanțelor, Anca Dragu, citată de Reuters.


România beneficiază de rating 'Baa3' din partea Moody's și 'BBB minus' din partea Standard & Poor's și Fitch.


Săptămâna trecută, Polonia a devenit prima țară emergentă care a accesat piețele de eurobonduri în acest an, strângând 1,75 miliarde de euro de pe urma vânzării unor obligațiuni cu maturitatea la 10 și 20 de ani.


Potrivit lui Juraj Kotian, analist la Erste Group, emisiunea de eurobonduri demarată de Polonia deschide calea pentru alți emitenți din regiunea Europei Centrale și de Est. "A fost o decizie bună să intre pe piață la începutul anului. Urmează Ungaria, care va reveni pe piețele internaționale după doi ani de absență, și România", a spus Kotian.


România vrea să vândă obligațiuni de circa 50 miliarde de lei în 2016 și să atragă 3 miliarde de euro de pe piețele internaționale.


Anul trecut, suma totală contractată de România de pe piețele externe s-a ridicat la două miliarde de euro, prin două emisiuni de obligațiuni, una de 1,25 miliarde de euro pe 10 ani, iar cealaltă de 750 de milioane de euro pe 20 ani.