Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2 883 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 2 973 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea negativă de 90 milioane euro (net), anunta BNR intr-un comunicat.
Datoria externă pe termen lung a însumat 71 581 milioane euro la 30 noiembrie 2015 (78,5 la sută din total datorie externă), în scădere cu 5,6 la sută faţă de 31 decembrie 2014.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2015 nivelul de 19 620 milioane euro (21,5 la sută din total datorie externă), în creștere cu 3,7 la sută faţă de 31 decembrie 2014.
În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 3 543 milioane euro.
Sursa: comunicat BNR