www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Creditele Prima Casa se vor injumatati in 2016

Autor: Bancherul.ro
2015-12-28 10:38

Plafonul garantiilor pentru programul Prima Casa in anul 2016 se va injumatati, la doar 1,5 miliarde lei, fata de 2,8 miliarde lei cat a fost in acest an, intrucat garantiile statului pentru sustinerea creditarii nu se mai justifica, in conditiile relansarii cresterii economice si accelerarii creditarii bancare fara sprijinul statului.


De asemenea, dobanda maxima pe care bancile o vor putea practica pentru aceste credite va scadea de la ROBOR plus 2,5%, cat este in prezent, la ROBOR plus 2%, insa avansul de doar 5% va fi pastrat.


Pe de alta parte, atat BNR cat si sindicatul FNGCIMM, fondul care emite garantiile pentru creditele Prima Casa, au avertizat ca programul va disparea daca legea darii in plata a garantiilor ipotecate se va aplca in actuala forma, intrucat bancile nu-si vor mai putea rascumpara garantia statului de 50% din creditul acordat.


Legea privind darea în plată, daca se va aplica, va avea un impact foarte mic asupra statului, intrucat rata de neperformanță pe acest program este de doar 0,1% - 0,2%, a declarat recent Anca Dragu, ministrul Finantelor.


Garantiile de stat nu se mai justifica


Explicatia ministerului Finantelor pentru reducerea garantiilor pentru Prima Casa este urmatoarea:


"Avand in vedere cresterea venitului disponibil al populatiei, in conditiile relaxarii fiscale, a cresterilor salariale si a perspectivelor de crestere economica, toti acesti factori favorizand relansarea creditarii in economia romaneasca, precum si a faptului ca implicarea statului prin emiterea de garantii de stat pentru accesarea creditelor ipotecare/imobiliare nu se mai justifica, garantiile de stat fiind acordate de obicei fie in scopuri sociale sau in scopul facilitarii accesului la creditare in conditiile in care accesul este unul dificil si/sau foarte costisitor raportat la nivelul puterii de cumparare a populatiei, considera ca nu se justifica alocarea suplimentara a unui plafon asa de mare.


Garantiile acordate in cadrul plafonului alocat majoreaza datoria publica guvernamentala, precizeaza ministerul Finantelor.


Propunerea de suplimentare a plafonului pe anul 2015 asigura continuitatea in conditii optime a programului Prima Casa in perioada ramasa pana la finalul anului 2015 si inceputul anului 2016, fara a se crea disfunctionalitati resimtite in randul beneficiarilor persoane fizice care doresc achizitionarea/construirea unei locuinte si care ar fi expusi riscului pierderii avansurilor prevazute in antecontractele incheiate cu promitentii vanzatori.


Programul Prima Casa, se mai arata in documentul Ministerului Finantelor, a fost implementat in 2009, intr-un context in care fluxurile specifice tranzactiilor pe piata imobiliara erau blocate, deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultati in accesarea unui credit de investitii imobiliare destinat achizitionarii/construirii unei locuinte, dificultati care se datorau in principal lipsei garantiilor solicitate de institutiile de credit conform normelor de creditare proprii.


Pe acest fond, la care se adauga si faptul ca a fost implementat pentru a raspunde unei nevoi sociale pregnante – problema locativa, programul Prima Casa a cunoscut pana in prezent o dinamica semnificativa, antrenand fluxuri de numerar in economie si stimuland in mod direct industriile orizontale adiacente sectorului constructiilor.


Garantiile pentru creditele destinate achizitiei sau constructiei de locuinte in cadrul Programului se acorda numai in lei, de catre finantatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat in cadrul etapelor anterioare.


Pana in prezent, de la lansarea programului in 2009, au fost acordate peste 166.026 garantii, pentru finantari in valoare de peste 3,202 miliarde euro (dupa preluarea a 50% din risc de catre banci), respectiv peste 13,9 miliarde lei, din care in anul 2015 si pana in prezent au fost emise 30.070 garantii in valoare de 2,522 miliarde lei.


In cadrul programului Prima Casa, rata creditelor neperformante (de default) este de 0,2%, pana in prezent fiind executate 401 garantii.


Bilantul la zi al programului Prima Casa arata ca acesta este cel mai popular si de succes program guvernamental, ritmul de depunere a solicitarilor de garantare fiind de circa 140 solicitari/zi."