Conducerea bancii poloneze Idea Bank (fosta RIB) a primit in luna octombrie nu mai putin de 7 amenzi, in valoare de 110.000 lei (25.000 de euro), din ordinul prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, pentru incalcarea unor norme bancare prudentiale precum administrarea necorespunzatoare a resurselor bancii si derecunoasterea in mod eronat a creantelor neperformante.
Iata neregulile gasite de BNR la Idea Bank:
- administrarea necorespunzătoare a resurselor băncii
- derecunoașterea în mod eronat a creanţelor neperformante
- avizarea unor termene lungi de încasare a prețului pentru cesionarea unor expuneri neperformante și luarea în plată a unor garanţii, aspect ce a condus la anularea unor ajustări pentru depreciere şi a unor ajustări prudenţiale de valoare
- neasigurarea respectării cadrului de reglementare în materie de către instituţia de credit, aspecte care au condus la:
- constituirea graduală a ajustărilor pentru depreciere
- clasificarea unor debitori fără a determina performanţa financiară a acestora conform reglementărilor în materie și înregistrarea eronată a serviciului datoriei
- neevaluarea unor garanţii, înregistrarea acestora în evidenţele proprii şi utilizarea lor ca diminuator de risc
- neasigurarea reevaluării de către bancă a unor imobile preluate în contul creanţelor, în vederea reflectării în evidenţa contabilă a valorii juste actualizate a acestora
- deducerea din expunerea înregistrată faţă de persoanele fizice a garanţiilor reprezentate de poliţe de risc de neplată, în condiţiile în care acestea nu îndeplineau criteriile necesare pentru a fi deduse la determinarea ajustărilor prudenţiale de valoare
- derularea unui proces de evaluare internă a adecvării capitalului la riscuri pentru data de 30.09.2014, care nu a asigurat menţinerea unui capital adecvat raportat la profilul de risc, precum şi la neutilizarea rezultatelor testelor de stres la determinarea necesarului intern de capital, în condiţiile în care materializarea acestora indica reducerea ratei fondurilor proprii sub nivelul minim reglementat;
- raportarea cu întârziere, la nivel consolidat, a unor indicatori prudenţiali
- participarea la luarea unor decizii care au condus la:
- derecunoașterea în mod eronat a creanţelor neperformante
- stabilirea unor termene lungi de încasare a prețului pentru cesionarea unor expuneri neperformante și luarea în plată a unor garanţii, aspect ce a condus la anularea unor ajustări pentru depreciere şi a unor ajustări prudenţiale de valoare
- constituirea graduală a ajustărilor pentru depreciere
- clasificarea unor debitori fără a determina performanţa financiară a acestora conform reglementărilor în materie și înregistrarea eronată a serviciului datoriei
- neevaluarea garanţiilor, înregistrarea acestora în evidenţele proprii şi utilizarea lor ca diminuator de risc
- neasigurarea reevaluării de către bancă a unor imobile preluate în contul creanţelor, în vederea reflectării în evidenţa contabilă a valorii juste actualizate a acestora
- neasigurarea menţinerii unui capital adecvat raportat la profilul de risc, precum şi la neutilizarea rezultatelor testelor de stres la determinarea necesarului intern de capital, în condiţiile în care materializarea acestora indica reducerea ratei fondurilor proprii sub nivelul minim reglementat;
- neasigurarea respectării cadrului de reglementare în materie de către instituţia de credit, aspecte care au condus la deducerea din expunerea înregistrată faţă de persoanele fizice a garanţiilor reprezentate de poliţe de risc de neplată, în condiţiile în care acestea nu îndeplineau criteriile necesare pentru a fi deduse la determinarea ajustărilor prudenţiale de valoare
Alte doua banci, OTP Bank si Marfin Bank, au fost sanctionate in acest an de BNR pentru o serie de abateri de la legislatia bancara prudentiala (vezi aici detalii)
O romanca preia conducerea Idea Bank
Conducerea Idea Bank este asigurata in prezent de Mioara Popescu, in curs de autorizare de catre Banca Nationala a Romaniei, ea urmand sa-l inlocuiasca pe polonezul Krzysztof Medrala, care a decis sa se retraga din funcția oferita in luna iunie, din motive personale, dupa cum a mentionat banca.
Polonezul Medrala a venit la Idea Bank in luna iunie, in locul lui Stephen James Orlesky, cel care, timp de un an dupa preluarea RIB, a avut mandatul de a optimiza si a lansa noua banca poloneza, la inceputul lui 2015, dupa cum au declarat atunci oficialii bancii, pentru Bancherul.ro.