Programul Prima Casa nu va mai exista in practica daca se va aplica legea privind darea in plata, intrucat aceasta prevede ca garantia statului, odata cu celelalte garantii, este stinsa de drept, astfel ca bancile nu-si vor mai putea recupera pierderile de la stat si in consecinta nu vor mai fi interesate de acest tip de credit, avertizeaza BNR.
„Referitor la programul guvernamental Prima Casă, acesta instituie Statului român o dublă calitate: de “garant personal” și de “garant financiar” din perspectiva diferențierii clare a noțiunii de “riscuri” și a celei de “pierderi”. În acest context și fundamentat pe temeiuri de drept, dacă instituția de credit nu poate acoperi pierderea ca urmare a dării în plată aceasta se poate îndrepta împotriva Statului (drept de regres), solicitând acoperirea diferenței.
Conform legii dării în plată în forma actuală, garanția statului, odată cu celelalte garanții, este stinsă de drept.
În consecință banca nu mai poate recupera pierderea de la stat și, în aceste condiții, nu va mai acorda credite de acest tip pentru că riscurile nu mai sunt acoperite. Din acest motiv afirmăm că programul Prima Casă nu va mai exista în practică. Subliniem că scopul Programului Prima Casă nu este, așa cum afirmă inițiatorii, ca statul să nu plătească nimic, ci să creeze premise pentru ca tinerii să își poată cumpăra o locuință”, se arata intr-un comunicat al BNR, care face o serie de alte precizari cu privire la legea privind darea in plata (vezi aici comunicatul)
BNR confirma avertismentul sindicatului angajatilor din cadrul FNGCIMM, fondul care garanteaza creditele tip Prima Casa, potrivit carora acest program ar putea fi blocat in cazul aplicarii legii privind darea in plata, intrucat bancile nu vor mai fi interesate sa acorde astfel de credite daca nu vor mai putea primi jumatate din valoarea creditului in cazul executarii silite, asa cum prevede noua lege adoptata recent de Parlament. (vezi aici detalii)