www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum au evoluat primele cinci banci romanesti in acest an: profituri de 4 miliarde lei si cota de piata in crestere cu 3 puncte, la 60% din activele sistemului bancar

Autor: Bancherul.ro
2015-11-13 00:47

Primele cinci banci romanesti (BCR, BRD, BT, UniCredit si Raiffeisen) au obtinut, la nivel de grup, un profit cumulat de aproape 4 miliarde lei (3,913 miliarde lei) in primele noua luni din acest an.


Cel mai mare castig l-a inregistat Banca Transilvania (BT), cu un venit net de aproape 2,3 miliarde lei, rezultat in urma preluarii Volksbank.


Fara a pune la socoteala aceasta tranzactie, profitul bancii din Cluj a fost de 313 milioane lei, al treilea ca marime dupa BCR, cu 904 milioane lei, si BRD, cu 380 milioane lei.


Al patrulea castig ca marime a fost obtinut de UniCredit Bank (183 milioane lei), iar cel mai mic de Raiffeisen Bank: 149 milioane lei.


Ordinea castigurilor celor cinci banci respecta pozitionarea acestora dupa marimea activelor: BCR ramane lider, cu active de 60 miliarde lei, in scadere cu 600 milioane lei fata de primul trimestru al anului.


[1]


A doua banca dupa marimea activelor este BRD, cu 47,5 miliarde lei, in crestere cu 1,7 miliarde lei fata de luna martie.


Insa cel mai mare salt, de aproape 8 miliarde lei, l-a reusit BT, datorita preluarii Volksbank, in urma careia a ajuns la active totale de 44 miliarde lei.


UniCredit si-a majorat, la randul sau, activele, cu 700 milioane lei, la un total de 31,5 miliarde lei, iar Raiffeisen cu doar 475 milioane lei, la 30,6 miliarde.


[2]


Cumulat, cele cinci banci si-au majorat activele cu 10,2 miliarde lei in perioada martie-septembrie din acest an, la un total de 213,7 miliarde lei, care reprezinta 59,4% din totalul activelor nete ale sistemului bancar romanesc, de 369,5 miliarde lei.


In martie, activele celor 5 banci erau de 203,4 miliarde lei, reprezentand 56,3% din totalul activelor sistemului bancar, ceea ce inseamna ca acestea si-au majorat cota de piata cu 3,1 puncte procentuale in perioada martie-septembrie 2015.


[3]


In privinta volumului de credite, cele cinci banci au reusit impreuna o majorare a acestora cu 8,4 miliarde lei, in perioada martie-septembrie, la un total de 127 miliarde lei, care reprezinta 55% din volumul total de credite al sistemului bancar acordate populatiei si firmelor.


Toate cele cinci banci si-au majorat volumul de credite din portofoliu: BCR cu 334 milioane lei, BRD cu 435 milioane, UniCredit cu 100 milioane, Raiffeisen cu 317 milioane lei si BT cu 7,2 miliarde lei, datorita preluarii Volksbank.


[4]


In aceeasi perioada, liderii sistemului bancar au reusit sa stranga in conturi mai multe depozite decat credite: 10,8 miliarde lei, volumul cumulat al acestora la primele cinci bancii fiind de 149,9 miliarde lei, reprezentand 60,7% din totalul depozitelor sistemului bancar.


In afara de BT, cele mai multe depozite le-a strans BRD (2,4 miliarde lei), urmata de Raiffeisen (1,1 miliarde lei), UniCredit (900 milioane lei) si BCR (879 milioane lei).