In România este nevoie de o bancă specializată pentru întreprinderi mici și mijlocii, la fel ca în Germania, Franța și Marea Britanie, țări cu sisteme bancare dezvoltate, care au văzut necesitatea unei astfel de instituții financiare, a declarat marți președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, citat de Agerpres.
"O altă rugăminte pe care dorim să o adresăm (autorităților, n.r) se referă la crearea unei bănci specializate pentru întreprinderi mici și mijlocii. Germania și-a creat o asemenea bancă de 50 de ani și vedeți performanțele ei. În ultimii ani, Franța și Marea Britanie au creat și ele asemenea bănci. Dacă țări atât de puternice, cu sisteme bancare dezvoltate, au creat asemenea bănci este clar că sunt necesare, iar în România și mai mult", a menționat Ovidiu Nicolescu, la "Topul Național al Firmelor Private din România — Top 2014".
Președintele CNIPMMR a subliniat că o asemenea bancă nu se poate face fără aprobarea și fără sprijinul primului ministru și al ministrului de Finanțe. "Vă rugăm foarte mult să ne ajutați. Formulele sunt diferite, vă putem propune niște variante, le avem pregătite. Important este să fie agreată ideea", a mai spus Nicolescu.