www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Numarul romanilor bogati, cu conturi in banca de peste 100.000 de euro, aproape s-a dublat in ultimii 5 ani, la 23.221 de persoane

Autor: Bancherul.ro
2015-10-18 17:14

Numarul romanilor bogati, care au depozite in banci cu valori de peste 100.000 de euro, aproape s-a dublat in ultimii 5 ani, arata datele Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB), institutia care garanteaza orice tip de conturi si depozite bancare cu valori de pana la 100.000 de euro ale persoanelor fizice si IMM-urilor constituite in cele 31 de banci cu statut de persoane juridice romane, dar nu si depozitele din cele 8 sucursale ale bancilor straine.


Mai exact, la finalul lunii septembrie existau 23.221 de persoane fizice cu conturi si depozite bancare cu valori de peste 100.000 de euro, cu 10.556 mai multe decat la finalul lui anului 2010. Acestia reprezinta insa doar 0,16% din totalul celor 13,8 milioane de romani cu conturi in bancile romanesti.


In primele 9 luni din acest an, numarul bogatilor a crescut cu 1601 persoane, adica 177 de persoane lunar sau 5 persoane in fiecare saptamana, respectiv cate una in fiecare zi lucratoare.


Numarul real al celor cu multi bani in banci este insa putin mai mic, intrucat FGDB aduna toate conturile cu valori de peste 100.000 de euro din fiecare banca, iar unele persoane au conturi la mai multe banci. Asta pentru ca FGDB garanteaza fiecare depozit din fiecare banca. Ceea ce inseamna ca daca o singura persoana are un depozit de 50.000 de euro, sa spunem, la BCR, si un alt depozit, de 70.000 de euro, la Banca Transilvania, ambele depozite sunt garantate, in cazul in care cele doua banci ar intra in faliment.


In schimb, in situatia in care respectiva persoana si-ar tine toti banii, respectiv 120.000 de euro, doar la BCR, in cazul in care banca ar da faliment, va avea garantati numai 100.000 de euro.


FGDB nu publica si informatiile defalcate cu numarul deponentilor care detin conturi la mai multe banci, astfel ca nu stim numarul real al celor cu depozite cu valori peste plafonul garantat.


In privinta valorii conturilor bancare detinute de bogati, aceasta se ridica la 21,9 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2015, in crestere cu 5,3 miliarde lei (32%) fata de finalul lui 2010, cand era de 16,5 miliarde lei.


In acest an, cresterea valorii depozitelor de peste 100.000 de euro a fost de 868 milioane lei, in medie cu 37.400 lei pentru fiecare persoana.


Comparativ, depozitele garantate sub plafonul de 100.000 de euro au crescut in acest an cu 1,1 miliarde lei, la un total de 108,7 miliarde lei, aflate in 13,8 milioane de conturi, adica o medie de 7875 de lei pentru fiecare cont/depozit bancar.


Daca impartim valoarea totala a depozitelor de peste 100.000 de euro la numarul celor care le detin, obtinem o medie de 942.810 lei (214.000 de euro) pentru fiecare persoana. In 2010, media sumei detinuta de cei cu depozite de peste 100.000 era mai mare, de 1,3 milioane lei de persoana.


Depozitele IMM-urilor de peste 100.000 de euro, duble fata de cele sub plafon 


In privinta conturilor si depozitelor firmelor din categoria IMM-urilor ale caror conturi sunt garantate de FGDB, numarul acestora a ajuns la 15.912 in septembrie 2015, fata de cele 11.960 cate erau la finalul lui 2010.


[1]


In acest an, numarul depozitelor cu valori de peste 100.000 de euro detinute de firme a crescut cu 174, in timp ce valoarea acestora a scazut cu 363 milioane lei.


Valoarea totala a depozitelor IMM-urilor cu valori peste plafonul garantat este de 28 miliarde lei, fata de 21,9 miliarde lei in cazul depozitelor persoanelor fizice.


Pe de alta parte, valoarea depozitelor negarantate ale IMM-urilor sunt inca o data mai mari decat cele garantate, sub plafonul de 100.000 de euro, care sunt de doar 14 miliarde lei.


Guvernul a adoptat recent doua proiecte de lege care prevad, printre altele, ca si depozitele firmelor mari, nu doar cele ale IMM-urilor, urmeaza sa fie garantate, in limita plafonului de 100.000 de euro.


De asemenea, si clientii sucursalelor bancilor straine urmeaza sa fie garantati tot de catre FGDB, conform normelor impuse de  Directiva 2014/49/UE privind schemele de garantare a depozitelor. (vezi aici detalii)