www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Deficitul comercial a crescut cu 12,5%, la 16,9 miliarde euro

Autor: Bancherul.ro
2008-11-10 11:06
Deficitul comerţului exterior al Romāniei şi-a accelerat ritmul anual de creştere īn a noua lună a acestui an, la 12,5%, ca urmare a avansului semnificativ al importurilor, care l-a depăşit pe cel al exporturilor, arată, luni, datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

După primele opt luni ale anului, deficitul comercial se adāncise cu 9,35% faţă de aceeaşi perioadă din 2007, la 14,6 miliarde euro.

Calculat īn moneda naţională, deficitul comercial al Romāniei s-a adāncit īn primele nouă luni cu 24,1%, pānă la 61,56 miliarde lei.

Pentru primele nouă luni, ritmul de creştere al exporturilor continuă să devanseze avansul importurilor, īn ciuda unei inversări de dinamică īn septembrie.

Īn intervalul ianuarie - septembrie, importurile de bunuri au crescut cu 15,9% faţă de perioada similară a anului trecut, pānă la 42,52 miliarde euro, īn timp ce exporturile au avansat cu 18,3%, pānă la 25,58 miliarde euro.

Astfel, deficitul comercial a fost de 16,93 miliarde euro īn primele nouă luni din 2008, comparativ cu 15,05 miliarde euro īn acelaşi interval din 2007.

Īn septembrie, exporturile Romāniei au sporit la 2,92 miliarde euro (10,49 miliarde lei), īn creştere cu 16,6% (respectiv 26,1% īn lei) faţă de a noua lună a anului precedent, īn timp ce importurile au fost de 5,25 miliarde euro (18,87 miliarde lei), mai mari cu 24,5% īn euro (34,5% īn lei) faţă de septembrie 2007, potrivit estimărilor preliminare publicate de INS.

Faţă de luna precedentă, exporturile au sporit īn septembrie cu 10,8% la valori exprimate īn euro, respectiv cu 12,4% la cele exprimate īn lei, iar importurile au avansat cu 20,3% la valori exprimate īn euro, respectiv cu 21,8% la cele exprimate īn lei, mai arată datele Statisticii.

Īn primul nouă luni, exporturile către statele din afara Uniunii Europene (UE) au avut cel mai rapid ritm de creştere, de 27,4% pānă la 7,68 miliarde euro, īn timp ce exporturile către celelalte 26 de state comunitare au crescut cu 14,7%, pānă la 17,9 miliarde euro.

Īn acelaşi interval, importurile din statele din afara UE au avansat cu 27,8%, pānă la 13,5 miliarde euro, iar importurile de bunuri din UE au crescut cu 11,1%, la 29,04 miliarde euro.

Maşinile şi echipamentele de transport au reprezentat peste o treime (34,4%) din exporturi şi 35,6% din importuri īn primele nouă luni ale acestui an.

Ponderi importante au mai avut alte produse manufacturate (38,8% la export, respectiv 30,9% la import) şi combustibilii minerali, lubrifianţii şi materialele conexe (9,9% la export, respectiv 13,6% la import).

INS calculează importurile īn preţuri CIF (cost, insurance and freight), ce includ costurile legate de transport din ţara de origine, şi exporturile īn preţuri FOB (free on board), fără astfel de costuri.