www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile grecesti vor fi recapitalizate dupa alegeri

Autor: Bancherul.ro
2015-09-10 10:54

Un grup de lucru, care include membrii ai Guvernului grec și reprezentanți ai creditorilor (UE, FMI, BCE), va fi înființat în vederea examinării opțiunilor pentru o recapitalizare rapidă a băncilor grecești după alegerile din 20 septembrie, a anunțat marți seară Ministerul Economiei, transmite AFP, preluata de Agerpres.


În ultimii ani, situația băncilor elene s-a înrăutățit pe fondul declinului economiei și al majorării valorii creditelor neperformante, astfel încât acestea vor avea nevoie de a treia recapitalizare, începând din 2010 până în prezent, când Grecia a avut nevoie de asistență financiară pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.


'Ministerul Economiei, în colaborare cu Banca Centrală a Greciei, a decis marți să înființeze un grup de lucru care să se ocupe de recapitalizarea băncilor. Obiectivul este stabilirea rapidă a cadrului pentru recapitalizare astfel încât guvernul rezultat în urma alegerilor din 20 septembrie să aibă la dispoziție propuneri concrete pe baza cărora să poată lua deciziile corecte', se arată într-un comunicat al Ministerului grec al Economiei.


La finele lunii iunie, autoritățile elene au impus o serie de restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, tranzacțiile la Bursa de la Atena au fost suspendate iar băncile elene au fost închise timp de mai multe săptămâni.


O sumă de 25 de miliarde de euro din ultimul program de asistență acordat Greciei de creditorii internaționali, în valoare de 86 de miliarde de euro, a fost alocată pentru recapitalizarea băncilor elene până la finele acestui an. Însă sumele necesare pentru recapitalizare vor depinde de testele de rezistență derulate de Banca Centrală Europeană în rândul marilor bănci grecești până la finele acestei luni.


Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.