www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR va fi condusa iar de un roman, Sergiu Manea (42 de ani), dupa 9 ani de cand a fost preluata de Erste Bank

Autor: Bancherul.ro
2015-08-31 14:27

BCR va fi condusa din nou de un roman, Sergiu Manea (42 de ani), dupa 9 ani de la privatizarea celei mai mari banci romanesti, perioada in care la conducerea acesteia au fost numai straini, dupa plecarea lui Nicolae Danila: mai intai austriacul Manfred Wimmer, cel care s-a ocupat de preluarea BCR de catre Erste Bank, in decembrie 2006, care a ramas insa doar 1 an la sefia BCR, apoi britanicul Dominic Bruynseels, din iulie 2008 pana la inceputul lui 2012, cand a fost adus cehul Tomáš Spurný, cel care-i preda stafeta lui Manea de la 1 octombrie 2015.


BCR spune ca “Spurny a decis să părăsească poziţia de CEO la sfârşitul lunii septembrie 2015, dând curs oportunităţii de a ocupa o poziţie managerială în ţara sa de origine”.


“Sunt profund recunoscător întregii echipe a BCR, care a trecut printr-o perioada foarte dificilă, pe parcursul căreia am reuşit împreună să redresăm compania către profitabilitate şi să construim bazele pentru un viitor de succes. În ceea ce mă priveşte, după ce mi-am petrecut peste jumătate din cariera mea profesională în diverse poziţii manageriale în străinătate, aştept cu nerăbdare să mă întorc la Praga, oraşul meu de origine, unde am decis să dau curs unei alte oportunităţi de a ocupa o poziţie managerială”, a declarat Tomas Spurny, citat intr-un comunicat al BCR.


“Tomas Spurny a asigurat conducerea băncii într-o perioadă crucială pentru BCR. Au fost perioade pline de provocări, însă el a gestionat cu succes unul dintre cele mai complexe procese de restructurare de pe piaţa bancară românească. BCR este pregatită pentru o nouă perioadă de creştere şi performanţe comerciale.


Sunt profund recunoscător pentru toate eforturile sale şi îi urez lui Tomas mult succes în noile sale proiecte. În acelaşi timp, suntem deosebit de încântaţi să anunţăm numirea lui Sergiu Manea drept CEO al BCR. El a avut o contribuţie majoră la redresarea băncii şi avem totală încredere în capacitatea sa de a conduce întreaga echipă a BCR, continuând eforturile de a consolida poziţia BCR de lider al sectorului retail şi corporate”, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.


Sergiu Manea a venit la BCR in acelasi timp cu Spurny, la inceputul lui 2012, cand a preluat funcţia de vicepreşedinte executiv Trezorerie, Pieţe de capital & Group Large Corporates si membru in Comitetul executiv al BCR, dupa ce timp de 7 ani a lucrat in Austria.


Anterior, Manea a fost managing partner al Ithuba Capital, o companie de consultaţă pentru investiţii private cu sediul în Viena, Austria.


Între 2005 şi 2010, Manea a fost Managing Director, Head of EEMEA Markets, Unicredit Markets & Investment Banking la Bank Austria Creditanstalt. Anterior, începând cu anul 2000 a îndeplinit mai multe roluri în domeniul Pieţelor Financiare la ABN AMRO Bucureşti şi Londra.


Sergiu Manea şi-a început cariera printr-o serie de poziţii deţinute în cadrul unor institutţii financiare de top precum ING Bank România, Citibank România şi Bank Austria Creditanstalt în Bucureşti, România.


Manea a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti în anul 1995, iar ulterior a obţinut Masteratul în Finanţe la DOFIN Bucureşti.


Încă de la început m-am simţit privilegiat datorită energiei, satisfacţiei şi mândriei pe care am avut ocazia să le trăiesc alături de colegii mei şi de clienţii BCR. În acest moment mă simt cu atât mai privilegiat şi mai stimulat de mandatul de a conduce banca într-un nou ciclu de dezvoltare, urmând unui progam de redresare derulat cu succes. BCR este o bancă pentru România şi întreaga echipă de aici priveşte cu încredere către îndeplinirea acestei misiuni din ce în ce mai bine, urmărind să ofere servicii de intermediere financiară sustenabilă, sprijinind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, asigurând prin toate eforturile noastre prosperitate şi siguranţă financiară pentru clienţii noştri”, a declarat Sergiu Manea, citat intr-un comunicat al BCR.


CV SERGIU CRISTIAN MANEA


Date personale


Naţionalitate: Romana
Anul Naşterii: 1972


Studii


1998: Specializare in Risc si Derivative, Citibank, Londra /Istanbul
1994: FX Trading, Credit Suisse Luxembourg
1995-1996: Diplomă de Master in Ştiinţe Financiare, Academia de Studii Economice, Bucuresti
1990-1995: Specializare în “Pieţe valutare si Derivative”, Academia de Studii Economice, Bucuresti


Cariera profesională


2012 – prezent: Vicepresedinte Executiv Corporate Banking & Piete de capital, Membru al Comitetului Executiv, Banca Comerciala Romana, Bucuresti, Romania
2010 – 2012: Partener, ITHUBA CAPITAL, Viena, Austria
2006-2010: Director executiv, EEMEA Markets, Bank Austria Creditanstalt A.G., Pieţe & Investment Banking, Unicredit Group, Viena, Austria
2005-2006: Director executiv, Institutional Sales & DCM Origination, Pieţe Internaţionale, Bank Austria Creditanstalt A.G, Viena, Austria
2004-2005: Director Trading, Emerging EMEA Fixed Income and Interest Rates Derivatives, Pieţe Globale, ABN AMRO N.V., Sucursala Londra, Marea Britanie
2000-2003: Vicepreşedinte, Pieţe Financiare, ABN AMRO Romania S.A., Bucuresti, România
1998-2000: Director &Trezorier, Trezorerie si Pieţe, Bank Austria Creditanstalt Romania S.A., Bucuresti, România
1997-1998: Senior Trader, MM/Fixed Income/FX, Pieţe Globale, CITIBANK România S.A., Bucuresti, România
1996-1997 MM and Fixed Income Trading & Sales, Pieţe Financiare, ING Bank N.V., Sucursala Bucuresti, România
1994-1996 Instituţii Financiare, Divizia Internaţionala, BRD, Bucuresti, România