www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Conversia creditelor in franci elvetieni din Croatia se va face la cursul zilei

Autor: Bancherul.ro
2015-08-25 18:58

Guvernul croat pregătește un act normativ referitor la conversia în euro a creditelor în franci elvețieni, o măsură de care vor beneficia mai multe zeci de mii de debitori, a declarat marți pentru Reuters o sursă guvernamentală, transmite Agerpres.


Actul normativ, care ar urma să fie prezentat de ministrul de Finanțe, Boris Lalovac, la următoarea reuniune a Guvernului, este destinat să înlocuiască actuala soluție temporară care fixează cursul de schimb la 6,39 kuna pentru un franc. Această soluție expiră la finele lunii ianuarie 2016.


Creditele respective ar urma să fie convertite în euro la cursul de schimb din ziua încheierii contractul de credit. Costul conversiei ar urma să fie suportat de băncile comerciale ale căror pierderi ar putea fi recunoscute drept reduceri de taxe.


'Este posibil ca Guvernul să adopte în scurt timp această măsură', a declarat sursa.


Aproximativ 60.000 de croați au credite denominate în franci elvețieni, contractate în anii 2000 când multe persoane din Europa Centrală și de Est au fost atrase de dobânzile reduse la creditele în franci. Între timp însă aprecierea semnificativă a francului a dus la creșterea costurilor cu rambursarea creditelor în franci iar guvernele din regiune au început să caute soluții la această problemă.


În Ungaria, la finele anului trecut, Guvernul condus de Viktor Orban a ordonat conversia în forinți a creditelor ipotecari în valută, o decizie care i-a ajutat pe debitori dar a afectat băncile.