www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fitch confirma ratingul 'BB+' pentru ProCredit Bank Romania

Autor: Bancherul.ro
2008-11-07 08:18
Agenţia de evaluare financiară Fitch a confirmat, joi, ratingul 'BB+' pentru creditele pe termen lung în valută şi în lei ale ProCredit Bank România, ratingul 'B' pentru creditele pe termen scurt în valută şi în lei, ratingul individual 'D' şi ratingul de suport '3', arată un comunicat Fitch.

Perspectiva ratingului pentru creditele pe termen lung este stabilă.

Ratingul creditelor pe termen lung şi ratingul de suport reflectă susţinerea pe care ProCredit Bank România ar putea-o primi de la acţionarul majoritar, ProCredit Holding AG, în cazul în care ar avea nevoie.

Ratingul individual al băncii reflectă dimensiunile reduse, profitabilitatea scăzută, costurile ridicate şi riscurile pe care le prezintă ritmul rapid de creştere.

Aceşti factori sunt compensaţi de apartenenţa băncii la reţeaua ProCredit, de monitorizarea atentă a riscurilor, de supravegherea la nivel de grup şi de calitatea bună a activelor de-a lungul timpului.

ProCredit Bank România lucrează şi la diversificarea surselor de finanţare.

Profitabilitatea scăzută a băncii este cauzată, în pricipal, de faptul că deserveşte un număr mare de clienţi mici. Profitabilitatea a scăzut în 2007 şi în primul semestru din 2008, din cauza consurilor mai mari cu provizioanele. Costurile mai mari de finanţare, din cauza dobânzilor mai mari, ca răspuns la accelerarea inflaţiei, criza de lichiditate la nivel mondial şi presiunile competitive au afectat, de asemenea, profitabilitatea în această perioadă.

Fitch rămâne îngrijorată de creşterea rapidă a creditelor ProCredit Bank, ce ar putea afecta calitatea activelor.

Cu toate acestea, portofoliul diversificat de credite şi monitorizarea atentă a riscurilor de către compania-mamă, ce are experienţă în Europa Centrală şi de Est, ar putea atenua îngrijorarea.