www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Scade dobanda la francul elvetian

Autor: Bancherul.ro
2008-11-06 16:00
Banca Naţională a Elveţiei a decis, joi, relaxarea politicii monetare cu 0,5 puncte procentuale, a doua măsură de acest gen în decurs de o lună, pentru a încetini aprecierea francului elveţian şi a susţine economia locală.

Instituţia a diminuat banda ţintă de variaţie a dobânzii de pe piaţa interbancară LIBOR, pentru fondurile în franci elveţieni, la 1,5-2,5%, ceea ce înseamnă o rată medie de 2%.

"Perspectiva economiei globale s-a înrăutăţit mai sever decât am anticipat, ceea ce va afecta creşterea Elveţiei în următoarele trimestre. În 2009, creşterea economică ar putea fi negativă", a arătat banca centrală.

Banca centrală a Elveţiei a decis în octombrie relaxarea politicii monetare, prima măsură de acest fel din ultimii cinci ani, care a făcut parte dintr-un efort coordonat al principalelor bănci centrale din lume de revigorare a sistemului financiar şi evitarea intrării în recesiune a economiei mondiale.

"Relaxarea politicii monetare decisă astăzi (joi - n.r.) furnizează un impuls pentru activitatea economică şi nu va pune în pericol restabilirea stabilităţii preţurilor", se arată într-un comunicat al băncii centrale din Elveţia.

Instituţia a arătat că va continua să furnizeze fonduri pe piaţa monetară a francilor elveţieni şi că va observa cu atenţie evoluţiile monedei pe plan internaţional.