www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ratingul Garanti Bank a fost majorat, dupa ce banca spaniola BBVA a preluat controlul Garanti Bank Turcia

Autor: Bancherul.ro
2015-08-03 10:59

Ratingurile Garanti Bank Romania au fost majorate de agentia Fitch, ca efect al imbunatatirii notelor bancii-mama din Turcia, dupa ce aceasta a intrat sub controlul bancii spaniole BBVA (Banco Bilbao Vizcaya Argentaria), care a cumparat de la Dogus Holding, in noiembrie 2014, inca 14,89% din actiunile Garanti, tranzactie finalizata in 27 iulie 2015.


BBVA a preluat astfel controlul in conducerea Garanti, in ciuda faptului ca detine doar 39,9% din actiunile bancii, astfel incat banca va fi consolidata in intregime in bilantul BBVA, precizeaza Fitch.


BBVA este a doua mare banca spaniola si a 14-a ca marime din Europa, cu active totale de 689 miliarde euro la sfarsitul lunii iunie 2015.


Ratingul Garanti Bank Romania este cu o treapta sub cel al bancii-mama, reflectand opinia Fitch ca este o subsidiara de importanta strategica pentru banca turca.


Agentia noteaza ca nu exista niciun indiciu ca Garanti ar avea in vedere schimbarea strategiei in Romania, in urma preluarii controlului bancii de catre BBVA.


Garanti Bank Romania are sistemele IT, infrastructura de management al riscului si imaginea aliniate cu cele ale bancii-mama, iar conducerea executiva si membrii consiliului de supraveghere sunt numiti de Garanti, unul dintre ei fiind reprezentantul BBVA.


In cazul reducerii importantei strategice a Garanti Bank Romania pentru grup, ceea ce in prezent nu este de asteptat, agentia Fitch mentioneaza ca ratingul va fi modificat.


Garanti Bank Romania precizeaza urmatoarele, intr-un comunicat:


Agenția de Evaluare Financiară Fitch Ratings a îmbunătățit ratingurile Garanti Bank România. Astfel, ratingul pentru datorii pe termen lung al băncii a fost îmbunătățit la ‘BBB-‘, de la ‘BB+’ (cu perspectivă stabilă), cel pentru datorii pe termen scurt, la ‘F3’, de la ‘B’, iar ratingul de suport, la ‘2’, de la ‘3’.


Cu această ocazie, Fitch a accentuat importanța strategică a Garanti Bank pentru banca sa mamă.


"Ne-am asumat un angajament solid pe piața locală, iar strategia noastră este să continuăm să creștem și să ne dezvoltăm. Îmbunătățirea ratingurilor IDR și de suport de către Fitch confirmă planurile noastre pe termen lung", a declarat Ufuk Tandoğan, CEO of Garanti Bank România.


Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).


Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), cea mai mare bancă din Turcia din punct de vedere al capitalizării bursiere. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 10 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.


Banca oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală. Prezentă în România din 1998, Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de peste 300 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.