www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Statul belgian garanteaza pana la 240 miliarde euro pentru bancile Fortis si Dexia

Autor: Bancherul.ro
2008-11-06 09:48
Statul belgian va oferi garanţii īn valoare totală de pānă la 240 miliarde euro pentru īmprumuturile contractate de băncile Fortis şi Dexia, a anunţat miercuri ministrul de finanţe Didier Reynders, citat de AFP.

"Statul se angajează să ofere garanţii de pānă la 240 miliarde euro", a spus acesta.

Mai precis, Belgia va oferi băncii Dexia garanţii īn valoare de circa 90 miliarde euro, īn timp ce Franţa a anunţat deja că va garanta īmprumuturi īn valoare de 55 miliarde dolari şi Luxemburgul va oferi alte 5 miliarde euro, ducānd totalul garanţiilor la 150 miliarde euro.

"Ne-am orientat asupra aceloraşi măsuri de garantare pentru banca Fortis, cu un plafon de 150 miliarde euro", a mai spus Reynders, ce a subliniat că "porţile rămān deschise şi pentru alte instituţii financiare" din Belgia ce fac apel la mecanism.

Īn ultimele săptămāni, Belgia a oferit finanţare băncii belgiene KBC, grupului belgiană-olandez Fortis şi băncii franco-belgiene Dexia, alături de celelalte guverne implicate, precum şi asiguratorului Ethias, valoarea totală fiind de 19,9 miliarde euro, a mai spus Reynders.

Statul belgian a fost printre primele din Europa ce au intervenit pentru salvarea de la faliment a instituţiilor financiare cu un rol important īn economia ţării, ce riscau să fie doborāte de criza financiară.