www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Care a fost impactul crizei din Grecia asupra cursului de schimb si bancilor romanesti cu capital grecesc, descris de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu

Autor: Bancherul.ro
2015-07-01 16:47

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a explicat astazi, in cadrul unui briefing de presa, care a fost impactul crizei din Grecia asupra cursului de schimb si asupra bancilor romanesti cu capital grecesc, in primele zile ale acestei saptamani.


El a precizat ca in privinta cursului a existat o volatilitate mai mare, dar care a fost cauzata de factori emotionali, astfel incat cursul s-a reglat singur ulterior. Exista insa posibilitatea unor noi fluctuatii si in urmatoarele zile.


“Acesta este motivul pentru care, nici nu stiu daca este pentru prima data, dar de regula evitam sa spunem in comunicatul de presa cum evolueaza cursul. Dar am vazut aceasta volatilitate mai mare a cursului, miscari de 4 bani, care altminteri nu ar fi anormale. Miscari de 1%, de un cent intre euro si dolar vedem frecvent, la fiecare cateva saptamani. Dar in cazul leului nu au prea au fost. Si am vazut ca se poate intampla si la noi. Asa ca impactul este, si nu i-am gasit motivatie, piata a fost subtire, cum spunem noi, adica nu s-au facut tranzactii mari, nu au iesit cine stie ce capitaluri, si in consecinta definitia noastra este ca aceasta volatilitate, fluctuatie, a avut in special motive emotionale. Pentru ca apoi tot singur s-a dus inapoi. In ape tulburi se poate si pescui usor. Adica poate sa apara un jucator mai mare, care eventual vrea sa vanda, sau altul sa cumpere in astfel de momente. Si am gasit de cuviinta, fara sa stiu ca ma veti intreba, am avut o premonitie, sa mentionam acest lucru in comunicat: ca am constatat o mai mare fluctuatie a cursului leului, ceea ce s-ar putea intampla si in perioada urmatoare”, a raspuns guvernatorul, la o intrebare adresata de Bancherul.ro.


In privinta impactului crizei asupra bancilor cu capital grecesc din Romania, guvernatorul a spus ca nu a fost unul importat, ci doar retrageri de depozite de mica valoare.


“Alte influente nu am observat nici la bancile romanesti cu capital grecesc. Au mai fost ceva retrageri... suntem mai degraba preocupati de aceste intrebari, care apar de la oameni seriosi, maturi, si care doresc sa-si protejeze economiile, pentru ca se simt intr-o oarecare insecuritate. Asta inseamna, pe de o parte, ca si noi trebuie sa facem mai mult, la directia de comunicare, sa aratam ca sunt garantate, ca exista Fondul de garantare, ca 100.000 de euro pe persoana si pe banca sunt bani garantati”, a adaugat Isarescu.