www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Depozitele Caselor de Ajutor Reciproc (CAR-uri) nu vor mai fi garantate de stat, conform noii legi a Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB)

Autor: Bancherul.ro
2015-06-16 09:06

Ministerul Finantelor a publicat un proiect de lege privind functionarea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB), care transpune in legislatia nationala Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind schemele de garantare a depozitelor.


Noua lege prevede "eliminarea, începând cu data de 3 iulie 2015, de sub incidența protecției oferite de legislația în domeniu, a depozitelor aparținând caselor de ajutor reciproc, entități care, dat fiind specificul activităților prestate, intră în categoria instituțiilor financiare, explicit excluse din lista deponenților garantați. Astfel de instituții financiare nebancare vor trebui, în acest context, să-și ajusteze, în sensul întăririi, mecanismele de gestiune a resurselor financiare administrate, pentru diminuarea eventualului risc rezultat din eșecul unei instituții de credit la care au depozite."


Un alt impact al legii se refera la "implicarea nemijlocită a Băncii Naționale a României în administrarea Fondului de garantare a depozitelor bancare, dublată de reducerea de la 20 la 7 zile lucrătoare a perioadei de plată a compensațiilor (prevăzută de legislația generală în materia schemelor de garantare a depozitelor), consolidează premisele menţinerii stabilităţii financiare prin asigurarea protecției intereselor deponenților eligibili, cu implicaţii pozitive inclusiv din perspectiva reducerii probabilităţii de manifestare în rândul deponenţilor a fenomenului retragerii depozitelor în cazul indisponibilizării acestora la instituțiile de credit aflate în dificultate."


Extrase din expunerea de motive a legii:


1.Descrierea situaţiei actuale


În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 12 iunie 2014 a fost publicată Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind schemele de garantare a depozitelor (reformare), care înlocuiește Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind schemele de garantare a depozitelor, şi a cărei transpunere în legislaţiile naţionale ale statelor membre trebuie realizată în termenul prevăzut de articolul 20 din directivă, respectiv până la data de 3 iulie 2015.


În contextul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană s-a agreat transpunerea și implementarea în avans a pachetului de directive care vizează redresarea și rezoluția sectorului bancar și care include Directiva 2014/49/UE.


Având în vedere faptul că Directiva 2014/49/UE modifică un cadru legislativ existent la acest moment (înlocuiește Directiva 94/19/CE care a fost transpusă în legislația națională prin Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), stabilind un regim de recunoaștere oficială a noilor scheme de garantare a depozitelor care îndeplinesc condițiile specificate, pentru a armoniza prevederile cadrului legislativ național cu noua directivă s-a optat pentru transpunerea acesteia prin două legi, una care să reglementeze cadrul general de organizare și funcționare a schemelor de garantare a depozitelor bancare și prezentul proiect legislativ ce propune armonizarea cadrului instituţional de funcţionare a unicei scheme de garantare a depozitelor existentă în România, respectiv Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, cu noile prevederi adoptate la nivelul Uniunii Europene.


Din considerente de oportunitate, vizând întărirea încrederii deponenților în sistemul bancar și contribuția în acest mod a schemei de garantare la menținerea stabilității financiare, s-a propus asigurarea continuității funcționării Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar cu menţinerea elementelor specifice reglementate la nivel naţional, care nu fac obiectul armonizării la nivelul UE și care asigură un plus de soliditate schemei de garantare din România. Semnificativă în acest sens este păstrarea mecanismului de finanțare a schemei de garantare prin împrumuturi acordate de Guvern, în situații excepționale în care resursele disponibile ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar sunt insuficiente pentru exercitarea obligațiilor legale.


2. Schimbări preconizate


2.A. Asigurarea transpunerii prevederilor cuprinse în Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind schemele de garantare a depozitelor (reformare)


Prevederile Directivei 2014/49/UE urmăresc, cu prioritate, eliminarea diferențelor dintre legislațiile statelor membre în domeniul schemelor de garantare a depozitelor, concomitent cu creșterea nivelului de protecție a deponenților garantați, astfel încât să fie sporită încrederea acestora în sistemul bancar.


În legătură cu elementele de noutate ale directivei care au impact pe legislația care reglementează condițiile de desfășurare a activității Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar este de menţionat că Directiva 2014/49/UE:


(i) recunoaşte două regimuri de administrare a schemelor de garantare a depozitelor, respectiv public sau privat;
(ii) instituie obligația schemelor de garantare a depozitelor de a finanța măsurile de rezoluție aplicabile instituțiilor de credit în situațiile în care se asigură continuitatea accesului deponenților la depozite;


(ii)
(iii) nu mai reglementează opțiunea statelor membre de a menține depozitele constituite de casele de ajutor reciproc în categoria depozitelor garantate.


Prin prezentul proiect legislativ se propune ca Fondul de garantare a depozitelor bancare să continue să dețină funcția de schemă de garantare a depozitelor, de administrator al fondului de rezoluție bancară, precum și pe cea de acționar la o instituție de credit-punte. În legătură cu aceste aspecte Directiva 2014/49/UE și Directiva 2014/59/UE de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE/, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE,2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012, ale Parlamentului European şi ale Consiliului, instituie anumite cerințe exprese, respectiv:


- obligația de supraveghere a schemelor de garantare de către o autoritate publică, fie în mod direct, potrivit legislației generale privind schemele de garantare a depozitelor, în cazul schemelor administrate privat, fie indirect, prin asigurarea administrării schemei de către o structură publică, ce va îndeplini astfel rolul autorității desemnate cu supravegherea;


- obligația de stabilire a competenței autorității de rezoluție în ceea ce privește decizia de utilizare a fondului de rezoluție;


- cerința expresă cu privire la acționarul unei instituții de credit-punte ori a unui vehicul de administrare a activelor, de a deține calitatea de autoritate publică, categorie în care poate fi inclus și administratorul fondului de rezoluție bancară, respectiv Fondul de garantare a depozitelor bancare, dacă este administrat public.


În considerarea celor arătate, pentru a putea păstra funcțiile actuale ale Fondului de garantare a depozitelor bancare, în contextul noilor restricții, prin prezentul proiect legislativ sunt propuse modificările corespunzătorare referitoare la:


- acordarea Fondului de garantare a depozitelor bancare a statutului de entitate administrată public, respectiv aflată în administrarea Băncii Naționale a României (aceasta deţinând majoritatea în structura de supraveghere a Fondului de garantare a depozitelor bancare), în considerarea atribuțiilor sale statutare de supraveghere pudențială a instituțiilor de credit în scopul protejării intereselor deponenților;


- asigurarea controlului utilizării resurselor schemei de garantare a depozitelor și ale fondului de rezoluție bancară de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, cu implicarea în decizii a Ministerului Finanțelor Publice (prin numirea a doi reprezentanți ai acestei autorități în Consiliului de supraveghere al Fondului de garantare a depozitelor bancare), în considerarea competențelor sale atât în ceea ce priveşte asigurarea finanțării de ultimă instanță a schemei de garantare a depozitelor administrată de Fondul de garantare a depozitelor bancare, cât și implicarea sa în rezoluția instituțiilor de credit; în plus, în scopul asigurării implementării corecte a cerinţelor privind administrarea prudentă a resurselor, este verificată respectarea obligaţiilor privind investirea și utilizarea resurselor aferente schemei de garantare a depozitelor şi, respectiv, aferente fondului de rezoluţie bancară, de către firma de audit care efectuează auditul statutar al Fondului;


- garantarea menținerii secretului profesional, potrivit prevederilor cu caracter exhaustiv cuprinse în Directiva 2014/59/UE;


- asigurarea unor standarde solide de guvernanță corporativă și conformare cu cele mai bune practici prevăzute în principiile enunțate de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară și Asociația Internațională a Asigurătorilor de Depozite (IADI) referitoare la transparență, independență operațională, independență politică etc.


Astfel, în cuprinsul prezentului proiect de lege sunt prevăzute următoarele:


1. Acordarea Fondului de garantare a depozitelor bancare a statutului de schemă statutară de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României.


2. Implementarea unui mecanism de conducere și control care să asigure separarea atribuțiilor de conducere de cele de control, similar organizării în sistem dualist a administrării societăților, prin instituirea unui Comitet director care va prelua atribuțiile conducerii executive, fiind responsabil cu conducerea curentă a activității Fondului de garantare a depozitelor bancare şi instituirea Consiliului de supraveghere, ale cărei atribuţii sunt de stabilire a strategiilor și politicilor Fondului de garantare a depozitelor bancare și de supraveghere a activităţii Comitetului director.


3. Stabilirea componenţei Consiliului de supraveghere la 5 reprezentanți ai Băncii Naționale a României și 2 ai Ministerului Finanțelor Publice, ce au calitatea de angajați ai autorităţilor care îi desemnează, în considerarea rolului acestora de autorități decidente și în legătură cu finanțarea măsurilor de rezoluție din fondul constituit în acest scop și administrat tot de Fondul de garantare a depozitelor bancare.


4. Inserarea de prevederi care să asigure protejarea Fondului de garantare a depozitelor bancare de influenţa politică (membrii Consiliului de supraveghere şi membrii Comitetului director al Fondului de garantare a depozitelor bancare nu pot face parte din partide politice și nu pot desfăşura activităţi publice cu caracter politic).


5. Reglementarea prin statutul Fondului de garantare a depozitelor bancare a componenței Comitetului director al Fondului cu asigurarea principiului separării funcției de conducere de cea de control (nu pot face parte din Comitetul director membri ai Consiliului de supraveghere).


6. Reglementarea statutului membrilor Comitetului director, respectiv a faptului că aceștia își îndeplinesc atribuțiile în baza contractului de mandat și nu în calitate de salariați ai Fondului de garantare a depozitelor bancare, pentru asigurarea unui mecansim de conducere performant și flexibil, în concordanţă cu cele mai bune practici, care să permită inclusiv înlocuirea în timp util a membrilor directoratului ce nu-și îndeplinesc în mod corespunzător atribuțiile încredințate prin mandatul acordat.


7. Aplicarea în cazul membrilor Comitetului director a acelorași standarde de pregătire, experiență, reputație și incompatibilităţi, care sunt aplicabile membrilor Consiliului de supraveghere.


8. Înăsprirea rigorilor privind auditorul extern al Fondului de garantare a depozitelor bancare, auditorul extern desemnat de Fondul de garantare a depozitelor bancare pentru o instituție de credit – punte, precum și pentru scopul efectuării verificărilor la instituțiile de credit participante la acesta, prin alinierea prevederilor la regulile aplicabile auditorului extern al unei instituţii de credit, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.


9. Îmbunătățirea mecanismului de control al activităţii Fondului de garantare a depozitelor bancare în ceea ce priveşte procesul decizional, prin:
a) Prevederi care obligă la obținerea aprobării Băncii Naționale a României pentru :


- persoanele propuse de Fondul de garantare a depozitelor bancare în calitate de membrii ai Comitetului director și pentru mandatul acestora;
persoana propusă de Fondul de garantare a depozitelor bancare în calitate de auditor extern responsabil pentru efectuarea auditului statutar al Fondului de garantare a depozitelor bancare;


- politica de remunerare, cota de constituire a fondului anual de participare a salariaților la profit;


- mandatul reprezentanților Fondului de garantare a depozitelor bancare pentru negocierea acordurilor de cooperare cu schemele de garantare din alte state membre şi pentru încheierea acestora.


b) Completarea atribuţiilor structurii de supraveghere a Fondului de garantare a depozitelor bancare, pentru întărirea controlului pe care acesta îl exercită asupra Comitetului director:


- aprobarea rapoartelor periodice (cel puțin anuale) ale membrilor Comitetului director al Fondului de garantare a depozitelor bancare cu privire la modul în care se asigură îndeplinirea obiectivelor Fondului, precum și modul de îndeplinire a atribuţiilor și responsabilităților acestora, stabilite în mandatul încredințat;


- aprobarea rapoartelor elaborate de Comitetul director privind rezultatele simulărilor de criză vizând determinarea rezistenței la șoc a sistemelor schemei de garantare.


10. Stabilirea unui termen de 12 luni pentru îndeplinirea formalităţilor necesare încetării contractelor de muncă încheiate cu membrii conducerii executive şi încheierii contractelor de mandat cu membrii Comitetului director.


11. Stabilirea unui termen de 6 luni pentru asigurarea de către Fondul de garantare a depozitelor bancare a îndeplinirii noilor cerinţe propuse în ceea ce priveşte relația cu auditorul extern al Fondului de garantare a depozitelor bancare, auditorul extern desemnat de Fondul de garantare a depozitelor bancare pentru o instituție de credit – punte, precum și pentru scopul efectuării verificărilor la instituțiile de credit participante la acesta; contractele încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului proiect de lege cu persoane care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de acesta încetează de drept odată cu încheierea noilor contracte.


Prezentul proiect de lege prevede, de asemenea, faptul că Fondului de garantare a depozitelor bancare îi sunt aplicabile prevederile cu caracter general cuprinse în propunerea legislativă privind schemele de garantare a depozitelor, cu excepţia celor referitoare la administratorul unei scheme de garantare a depozitelor, la organizarea și conducerea contabilității, la obligația de a transmite Băncii Naționale a României raportul de activitate și opinia auditorului extern, precum și concluziile simulărilor de criză efectuate cu privire la capacitatea propriilor sisteme de a asigura îndeplinirea obiectivelor asumate, aspecte care fac obiectul unor dispoziţii cu caracter special reglementate prin prezentul proiect de lege.


Ministerul Finanțelor Publice, aşa cum este prevăzut şi de cadrul legislativ actual ce urmează a fi abrogat, va deține calitatea de finanțator pentru furnizarea, sub formă de împrumut, în situaţii excepţionale în care resursele financiare disponibile ale Fondului de garantare a depozitelor bancare sunt insuficiente, a sumelor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor legale derivând din funcția de schemă de garantare a depozitelor.


2.B. Propuneri de amendamente aduse altor acte normative, ca urmare a elementelor introduse de proiectul de lege privind Fondul de garantare a depozitelor bancare


Proiectul legislativ propune abrogarea art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 – art. 69 şi anexei Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.88/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.