www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Inflatia aproape s-a dublat in mai, de la 0,7% la 1,2%; de vina sunt scumpirile la fructe proaspete si cartofi, probabil primele efecte ale secetei; BNR prognozeaza o inflatie negativa in iunie, dupa scaderea TVA la alimente

Autor: Bancherul.ro
2015-06-11 15:22

Institutul de statistica a anuntat ca inflatia anuala a urcat de la 0,7% in aprilie la 1,2% in mai, crestera lunara a preturilor fiind de 0,5%, in principal din cauza scumpirilor legumelor si fructelor proaspete, probabil primele efecte ale secetei care se extinde. Analistii se asteptau la o inflatie anuala de doar 0,8%.


Avansul preturilor in mai au fost determina si de deprecierea leului fata de euro cu 0,68%, precum si de scumpirea carburantilor cu 1,3%.


Inflatia din luna mai, de 1,2%, a urcat semnificativ si peste prognoza BNR pentru al doilea trimestru al anului, de -0,9%, asadar cu 2,1 puncte procentuale in minus, ceea ce inseamna ca estimarea bancii centrale cu privire la inflatie ar putea avea o eroare destul de mare.


Dar probabil ca BNR se bazeaza pe efectele reducerii TVA la alimente de la 24% la doar 9% de la 1 iunie, ceea ce ar putea determina reducerea substantiala a inflatiei.


Prognoza s-ar putea confirma, daca ne uitam ca in aprilie nu au fost cresteri importante ale marfurilor alimentare de baza, ci doar ale celor cu preturi volatile, asadar nu se confirma speculatiile potrivit carora magazinele ar fi umflat preturile inainte de a taia TVA-ul.


De asemenea, inflatia Core 2, care exclude preturile volatile si pe care BNR o controleaza prin politica monetara, a ramas aproape neschimbata, la 1,1%, fata de 1% in luna anterioara.


[1]


Cel mai mare avans al preturilor in luna mai l-au avut cartofii si fructele proaspte, cu 13% intr-o singura luna, urmate de legume si conservele de legume, care s-au scumpit cu 5%.


Restul alimentelor de baza au stagnat sau au fost in scadere: pretul la paine a ramas neschimbat, citricele s-au scumpit cu 0,41%, carnea s-a ieftinit cu 0,22%, pretul la peste nu s-a modificat, in timp ce laptele si produsele lactate s-au ieftinit cu 0,34%.


Branza s-a ieftinit cu 0,73%, ouale cu 0,05%, zaharul cu 0,93%, in timp ce berea s-a scumpit putin, cu 0,05%.


In total, pretul marfurilor alimentare a crescut cu 0,75% in luna mai fata de aprlie, in timp ce marfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,32%.


In privinta efectelor evolutiei inflatiei asupra dobanzii de politica monetara, economistii bancilor sunt deocamdata de pareri impartite: in timp ce BCR considera ca dobanda BNR va ramane neschimbata in acest an, la 1,75%, Banca Transilvania se asteapta la o noua scadere, pana la 1,5%.