www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Centrala Europeana (BCE) va organiza noi teste de stres in 2016

Autor: Bancherul.ro
2015-06-08 15:44

Băncile din zona euro trebuie să se aștepte la o nouă rundă de teste de stres în 2016, a declarat Daniele Nouy, președintele Consiliului de supervizare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), într-un interviu publicat duminică în cotidianul german Welt am Sonntag, transmite Reuters, citata de Agerpres.


Băncile europene au fost supuse la o serie de teste de stres în 2014 în ideea de a face sistemul financiar mai rezistent la criza economică, în condițiile în care BCE a preluat atribuțiile de supervizor al celor mai mari bănci din zona euro. Testele de stres sunt un prim pas spre un control mai coordonat al sistemului financiar din zona euro. Obiectivul Comisiei Europene este o piață unică de capital în cele 28 de state membre UE.


'Va avea loc o nouă rundă de teste de stres anul viitor. Însă aceasta ar putea afecta un număr mai mic decât cele 123 de bănci pe care le supervizăm în mod direct', a declarat Daniele Nouy, a adăugând că BCE derulează teste mai mici cu privire la anumite chestiuni specifice în mod curent.


De asemenea, Nouy a reafirmat în interviu acordat Welt am Sonntag că băncile grecești rămân solvabile, o calitate indispensabilă pentru a putea continua să beneficieze de finanțările de urgență oferite de banca centrală. 'Autoritatea de supervizare bancară din Grecia a făcut o treabă bună în ultimii ani pentru a recapitaliza și restructura sectorul financiar', a spus Daniele Nouy, apreciind că băncile grecești nu au au fost mai bine pregătite pentru o 'perioadă dificilă'ca acum.


Începând din luna noiembrie a anului trecut, mecanimsul european de supervizare bancară (SSM) este responsabil în mod direct de supravegherea a aproximativ 123 de grupuri bancare europene. Această tânără autoritate, care operează sub egida BCE, a derulat anul trecut o vastă analiză a activelor bancare din zona euro precum și teste de rezistentă care au scos în evidență nevoile de capital ale mai multor instituții financiare din regine. Un test de rezistență este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituțiilor bancare.