www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mario Draghi, presedintele BCE: Programul de achizitii de active in valoare de 60 miliarde euro lunar se deruleaza in mod satisfacator

Autor: Bancherul.ro
2015-06-03 14:49

Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), a declarat astazi, dupa decizia bancii de a mentine neschimbate ratele dobanzilor de referinta pentru zona euro, ca măsurile neconvenționale de politică monetară ale BCE, respectiv programele de achiziționare de active, se derulează în mod satisfăcător. 


Mario Draghi: "După cum s-a menționat în mai multe rânduri, se intenționează efectuarea achizițiilor de active în valoare de 60 de miliarde EUR pe lună până la sfârșitul lunii septembrie 2016 și, în orice caz, până când vom constata o ajustare susținută a traiectoriei inflației, care să fie în concordanță cu obiectivul de a menține rate ale inflației inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu. În cadrul evaluării sale, Consiliul guvernatorilor va urma strategia de politică monetară și se va concentra asupra tendințelor inflației, făcând abstracție de fluctuațiile în oricare direcție ale inflaţiei măsurate, în cazul în care se consideră că sunt temporare și nu influențează perspectivele pe termen mediu privind stabilitatea prețurilor."


Seful BCE a mai spus ca "măsurile noastre de politică monetară au contribuit la relaxarea generalizată a condițiilor financiare, la redresarea anticipațiilor privind inflația și la condiții mai favorabile de creditare pentru firme și populație. Efectele acestor măsuri se propagă la nivelul economiei și contribuie la creșterea economică, la reducerea deficitului de cerere agregată și la expansiunea masei monetare și a creditului. Implementarea deplină a tuturor măsurilor de politică monetară va oferi sprijinul necesar activității economice în zona euro, va conduce la o revenire susținută a ratelor inflației către niveluri inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu și va sprijini ancorarea fermă a anticipațiilor privind inflația pe termen mediu și lung."


Vezi declaratia completa a lui Mari Draghi