www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu: Avem o dominanta masiva a bancilor, de 80%, in sistemul financiar, ceea ce nu este neaparat un avantaj

Autor: Bancherul.ro
2015-05-28 15:12

Piața financiară din România este cam dezechilibrată, existând o dominanță masivă a băncilor, a declarat joi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, în cadrul unei conferințe la Academia de Studii Economice.


"Nu avem o supradominanță dar aș spune că este o dominanță masivă a băncilor în cadrul sistemului financiar din România. 80%, chiar mai mult, din totalul activelor financiare din România aparțin băncilor. Acesta nu este neapărat un avantaj. Nu este un avantaj nici pentru noi, care reprezentăm sistemul bancar. Avem o piață financiară cam dezechilibrată. E important și pentru bănci să aibă, nu neapărat în coastă, dar să existe alternative și pentru bănci și pentru clienții băncilor și pentru oricine, pentru economia reală să existe segmente financiare nebancare mult mai dezvoltate", a spus Isărescu.


Potrivit acestuia, piețele financiare sunt esențiale pentru dezvoltarea economică.


"Bursa de valori, piețele financiare nebancare au și ele ceea ce de multe ori au înțeles românii: jocuri bursiere, speculații, dar ele în primul rând sunt esențiale pentru dezvoltarea economică. Constituie alternative de finanțare elemente esențiale pentru adâncirea piețelor financiare. Fără piețe financiare adânci nu putem să difuzăm riscurile nu putem să le controlăm și așa mai departe", a mai afirmat guvernatorul BNR.