www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Efectele crizei din Grecia asupra Piraeus Bank: banca a pierdut depozite de 152 milioane euro in primul trimestru

Autor: Bancherul.ro
2015-05-27 23:25

Depozitele subsidiarei Piraeus Bank din Romania au scazut in primul trimestru cu 13%, respectiv 152 milioane euro, de la 1,141 miliarde euro la finalul lui 2014 la 989 milioane euro la finalul lunii martie, se arata in raportul prezentat de banca-mama din Grecia.


Banca nu prezinta si rezultatele financiare ale subsidiarei din Romania ci doar pe cele la nivel de grup, care arata o pierdere neta de 69 milioane euro, semnificativ mai redusa in comparatie cu pierderile de 274 milioane euro din T1 2014.


Operatiunile internationale, printre care si banca din Romania, au avut cea mai mare contributie la pierderea grupului, de 53 milioane euro, pe cand in Grecia, banca a avut un rezultat negativ de doar 9 milioane de euro.


Activele Piraeus Bank Romania se ridicau la 1,912 miliarde euro la sfarsitul lunii martie, banca avand 120 de unitati si 1.536 de angajati.


Creditele brute (plus provizioane) au ajuns la 1,5 miliarde euro, in timp ce provizioanele s-au ridicat la 0,4 miliarde euro la finalul primului trimestru.


O alta banca greceasca, Bancpost, a suferit o reducere mai mica a depozitelor in primul trimestru, de numai 59 milioane euro, conform datelor prezentate de banca-mama, Eurobank.