Banca Transilvania ne-a oferit un exemplu de calcul pentru conversia creditelor Volksbank din franci elvetieni in lei, conform ofertei facute de banca celor aproximativ 18.000 de clienti cu astfel de imprumuturi, potrivit careia rata lunara scade cu 38%.
“Pentru un credit de 100.000 de franci elvețieni accesat în anul 2008, pentru o perioadă de 25 de ani, cu o dobanda fixa, de 3,99% pe an si comision de risc de 0,22% pe luna: după 84 de luni, clientul plătește o rată lunară de 644,44 de franci (care include comisionul de risc), echivalentul a 2.708,27 de lei și mai are de returnat la bancă 81.161 de franci.
Dacă alege oferta de refinanțare în lei, atunci principalul va scădea la 50.319 de franci, 211.464 in echivalent lei, iar rata dobânzii va fi de 4,69% . În acest caz, rata lunară va scădea la 1.452 de lei. Practic, clientul va plăti lunar cu 38% mai puțin. Durata creditului rămâne nemodificata”, precizeaza Banca Transilvania.
Oferta BT pare sa aiba succes printre clientii Voksbank: luni, in prima zi de lansare a ofertei, aproape 2.000 de clienti au contactat deja banca pentru a se programa in vederea semnarii documentelor, a spus, pentru Bancherul.ro, Andrei Dudoiu, directorul adjunct al BT care se ocupa de aceasta oferta.
Spre deosebire de Volksbank, restul bancilor cu credite in franci elvetieni nu ofera clientilor un discount din credit, ci doar anumite reduceri de dobanda sau ajustari anticipate ale indicelui LIBOR pentru CHF, care a scazut la -0,5%.
In aceste conditii, clientii nu se arata foarte interesati sa-si schimbe creditele din CHF in lei, asteptand o scadere a cursului sau unele masuri administrative sau legale in aceasta problema.
De exemplu, din cei aproape 9.000 de clienti cu credite in franci la Raiffeisen Bank, doar “cateva sute” au facut pana acum conversia in lei, spune banca, in conditiile in care aceasta nu ofera niciun fel de reducere a soldului creditelor in CHF.
Seful Raiffeisen, Steven van Groningen, exclude ca banca sa urmeze exemplul Volksbank si sa ofere clientilor o conversie la un curs mai mic sau o reducere a datoriei, intrucat “in cazul Volksbank a fost vorba de o situatie speciala, legata de vanzarea bancii”.