www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ruxandra Avram, BNR: Speram sa nu ajungem la utilizarea la nivel national a platilor cu Bitcoin si alte monede virtuale; nu le recunoastem ca mijloace de plata

Autor: Bancherul.ro
2015-03-26 16:38

Banca Națională a României monitorizează tranzacțiile prin intermediul monedelor virtuale de tipul Bitcoin și avertizează potențialii utilizatori că aceste forme de instrumente sunt extrem de volatile și, în timp, pot aduce riscuri semnificative utilizatorilor, susține Ruxandra Avram, șef Serviciu monitorizare sisteme de plăți și sisteme de decontare din BNR, citata de Agerpres.


“Reglementările la nivel european sunt pe masa autorităților europene. Citind toate documentele și încercând să monitorizăm cât putem din piața națională sau internațională a fenomenului virtual currencies suntem și îngrijorați și preocupați. Sunt o formă de instrumente extrem de volatile care, în timp, pot aduce riscuri semnificative utilizatorilor. Prin urmare, nimeni nu are obligația de a accepta astfel de mijloace de plată, dar nimănui nu-i este interzis să le utilizeze și să le dețină în scopuri personale”, a explicat Ruxandra Avram.


Ea a precizat, însă, că există și opinii cu privire la avantajele acestor scheme de plată, cu care, însă, nu este de acord.


“Personal sunt absolut stupefiată văzând cum organisme precum chiar Banca Centrală Europeană, la un moment dat, vorbesc despre avantajele utilizării schemelor de monede virtuale în raport cu schemele care utilizează instrumentele de plată clasice. Câteva elemente ar fi că sunt mult mai ieftine, nu ai nevoie de contracte încheiate cu schema respectivă, se păstrează anonimitatea atât a emitentului cât și a beneficiarului. Deci, pentru un necunoscător, s-ar putea ca la prima vedere, citind aceste documente să pară că este mult mai accesibilă și mai sigură o astfel de schemă de plată. Sperăm să nu ajungem la utilizarea în plan mai mare la nivel național a unor astfel de plăți”, a subliniat oficialul BNR.


Ruxandra Avram precizează faptul că BNR nu recunoaște aceste tipuri de monede. “Mesajul nostru a fost clar: vom monitoriza aceste scheme, nu le interzicem, dar nu recunoaștem aceste tipuri de virtual currencies ca fiind mijloace de plată pentru că nu întrunesc cele trei calități ale mijloacelor de plată, respectiv nu sunt mijloace de schimb, de tezaurizare sau unități de cont”, a subliniat Avram.