Bancile critica dur un proiect de lege publicat de ANPC privind transpunerea in legislatia nationala a Directivei 17 privind creditele imobililare, considerand ca multe dintre prevederile acestuia sunt excesive, contravin acquis-ui comunitar si chiar legislatiei nationale si a BNR.
"ANPC realizeaza o transpunere excesiva si chiar contrara Directivei si/sau a institutiilor de drept national. Mai mult, ANPC pare sa propuna o interventie a statului in pretul contractelor, contrar mecanismelor economiei de piata", apreciaza Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR).
"Proiectul ANPC stipuleaza si aplicabilitatea legii pentru contractele in curs de derulare la data intrarii in vigoare a acesteia, ceea ce este impotriva literei si spiritului Directivei, care mentioneaza in mod expres ca aceasta nu poate fi aplicata retroactiv. Credem ca avem de-a face deci inclusiv cu o interpretare eronata a acquis-ului comunitar, motiv pentru care consideram ca e necesara o discutie extrem de serioasa asupra acestui proiect de lege", apreciaza CPBR.
Bancile considera ca datorita complexitatii situatiilor ce pot fi generate de prevederile acestuia si a impactului considerabil pe care l-ar avea asupra unor asemenea contracte, e necesara o consultare extensiva cu membrii sectoarelor financiar-bancar si imobiliar.
Motiv penru care CPBR a solicitat ANPC prelungirea perioadei de consultare publica cu cel putin 90 de zile, pentru a permite (1) elaborarea unui studiu de impact si (2) identificarea solutiilor optime in beneficiul consumatorilor si in spiritul Directivei 2014/17 /UE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 februarie 2014.
CPBR a supus atentiei ANPC inauntrul perioadei de consultare publica care a expirat pe 5 martie a.c. si un set de observatii preliminare.
Sa vedem ce contesta bancile:
- Aplicabilitatea legii pentru contractele in curs de derulare
Argumentul CPBR: "Consideram ca in niciun caz nu poate fi vorba de modificarea portofoliului existent intrucat Directiva este foarte clara in acest sens: se aplica doar contractelor care se vor incheia dupa data implementarii. Conform Directivei, “Statele membre pot sa reglementeze mai in detaliu imprumuturile in moneda straina, cu conditia ca o astfel de reglementare sa nu fie aplicata cu efect retroactiv.” (art.23 alin 5 din Directiva). Atat timp cat operatiunea de conversie nu se poate realiza decat in raport cu un contract aflat in derulare la data solicitarii conversiei si care - conditie esentiala - cuprinde in textul sau dreptul consumatorului de a solicita o astfel de conversie in anumite conditii (altfel solicitarea nu are temei contractual), nu este necesar sa se mai mentioneze in textul art. 35 fapul ca actele aditionale de conversie se incheie pentru contracte aflate in derulare la data conversiei intrucat aceasta conditie este implicita. Evident, vorbim de contracte incheiate dupa data de 21 martie 2016.
- Reducerea costurilor creditelor cu cel putin 10% in cazul conversiei din valuta in lei, atunci cand cursul depaseste 20%
Agumentul CPBR: "Directiva nu reglementeaza o astfel de masura cumulativa iar reducerea noilor costuri rezultate din conversie nu are un termen de referinta intrucat ele nu s-au aplicat pana in acel moment. Pe de alta parte, aceasta reprezinta o interventie a statului in stabilirea efectiva a pretului contractului, ceea ce contravine principiilor si mecanismelor economiei de piata. Banca nu se poate obliga inca de la momentul acordarii creditului sa acorde reducerea costurilor initiale intrucat acestea sunt stabilite in functie de mai multi factori, neexistand o simpla legatura de cauzalitate intre acestea si evolutia cursului de schimb la un moment dat.
Referitor la mecanismul stabilirii preturilor intr-o economie libera, precizam ca mecanismul economiei de piata presupune stabilirea preturilor prin mecanismul cererii si ofertei. Acest principiu se regaseste si la nivel legislativ (Legea concurentei).
“Art. 4 - (1) Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice, stabilite prin lege, se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competenţe.
(2) În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
(3) Pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.
(4) Intervenţia Guvernului în situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) se face cu avizul Consiliului Concurenţei. “
Orice alta abordare este nelegala din perspectiva concurentiala.
3. Stabilirea ratei de conversie la cursul de schimb anuntat de BNR (art. 33 din Proiect). Institutiile de credit nu pot fi de acord cu aceasta solutie legislative deoarece aceasta nu este un curs real de tranzactionare. Conversia presupune o operatiune efectiva de schimb valutar/licitatie care se face la cursul negociat la momentul conversiei de trezoreria bancii pentru suma respectiva. Din punct de vedere contabil, utilizarea cursului BNR ar insemna trecerea pe pierderea bancii a diferentei dintre cursul anuntat de BNR si cursul real de tranzactionare. Directiva 17/2014 prevede foarte clar ca este vorba de rata de schimb a pietei, nu cea de referinta anuntata de bancile centrale la nivel national, tocmai pentru ca nu se poate face raportarea decat la o rata reala de tranzactionare."
- Realizarea conversiei fara niciun cost pentru consumator
Argumentul CPBR: "Aceasta prevedere poate fi acceptata daca are in vedere ca si cost un comision bancar de conversie. Insa trebuie sa se tina cont de faptul ca modificarea monedei si a costurilor are implicatii asupra garantiei existente (accesoriu al obligatiei principale) in sensul ca este necesara si amendarea contractului de ipoteca imobliara si/sau efectuarea mentiunii de publicitate in CF, pentru noua valoare a creantei (noua moneda). Aceste costuri vor fi in sarcina consumatorului. Deci, daca se vorbeste de conversie fara costuri, aceasta mentiune trebuie nuantata in sensul ca are in vedere, eventual, lipsa unui comision de conversie perceput de banca.
- Limitarea pretului contractului de credit prin limitarea nivelul dobanzii curente la 15%, pentru orice tip de credit
Argumentul CPBR: "Aceasta prevedere este contrara Directivei care prevede posibilitatea statelor membre de a plafona costurile suplimentare in cazul nerespectarii obligatiilor de plata, in niciun caz a dobanzii curente. In plus, textele in discutie se afla in Directiva in cadrul unui articol care vorbeste de arierate si executare silita (adica are ca si ipoteza neplata la scadenta), nu in cel referitor la rata dobanzii in general. O astfel de limitare vine in contradictie chiar cu celelate prevederi ale Directivei si ale proiectului de lege care mentioneaza obligatia bancii de a defini rata de dobanda variabila printr-o formula legata de un indice variabil. Plafonarea ratei de dobanda la 15 % plafoneaza de fapt variata inicelui de referinta si anuleaza practic efectele unei astfel de variatii obiective, ceea ce nu este in scopul Directivei. Bancile isi atrag propriile resurse la diverse costuri care sunt date de piata monetara la un moment dat. In conditiile in care sursa atrasa de banca are un cost ridicat (conform pietei), acest cost se va regasi, in mod firesc, in costurile pe care banca le percepe clientilor sai. Cum se vor corela aceste costuri in situatia in care se limiteaza nivelul de dobanda pe care il poate practica o banca?
In plus, consideram ca o astfel de abordare (limitarea pretului contractului) vine in contradictie cu principiile unei economii de piata".
- Limitarea dreptul creditorului de a-si recupera integral creanta
Argumentul CPBR: "Creditorii sunt obligati prin regementarile BNR sa urmareasca recuperarea datoriilor pana la epuizarea tuturor cailor legale de recuperare. Caile legale de recuperare sunt definite deja de Codul Civil si de Codul de procedura civila. Potrivit Codului civil, orice creditor are dreptul de a se indrepta asupra bunurilor debitorului sau pentru recuperarea datoriilor (gajul general al creditorului chirografar). Prin aceasta prevedere se creaza practic o situatie mai grea creditorului diligent care si-a conservat un rang de prioritate asupra unui bun imobil in comparatie cu un creditor care nu si-a rezervat un astfel de drept de preferinta si care ramane in continuare cu dreptul de a urmari silit orice bun din averea debitorului sau. Care este logica unei astfel de limitari? Constituirea unei garantii inseamna ca banca doreste sa isi conserve un rang de preferinta in raport cu alti creditori si in niciun caz ca isi limiteaza dreptul de recuperare a creantei doar cu privire la acel bun. Directiva prevede dimpotriva ca, in cazul in care ramane datorie de rambursat in urma procedurii de executare silita, statele membre sa asigure masuri in vederea facilitarii rambursarii, nu in vederea stergerii restului de datorie. Consideram ca dispozitiile art. 47 sunt nelegale, incalca dreptul creditorului la recuperarea creantei sale, contrar tuturor principiilor si regulilor instituite prin Codul civil si prin reglementarile BNR si deschide calea abuzurilor din partea consumatorilor. Astfel, acesta va putea vinde imobilul ipotecat la un pret relativ derizoriu si va oferi bancii pretul astfel obtinut in contul datoriei. Pe baza textului art.47, se va vedea practic iertat de restul de datorie fata de banca intrucat banca nu ii mai poate urmari niciun alt bun sau venit. Consideram ca o astfel de consecinta este inadmisibila intr-un stat de drept iar protectia consumatorului inseamna cu totul altceva decat iertarea de datorie si incurajarea consumatorului la neachitarea datoriilor. De asemenea, consideram ca prin aceasta prevedere se creaza o imbogatire fara justa cauza a consumatorului intrucat el va restitui creditorului o suma cu mult mai mica decat cea pe care a primit-o cu titlu de imprumut.
O intrebare care se poate ridica in legatura cu aceasta limitare in recuperarea creantei este urmatoarea: aceasta limitare se aplica si in raport cu statul, prin Ministerul Finantelor, avand in vedere ca Proiectul nu exclude aplicarea sa la creditele acordate in cadrul unor programe sustinute de statul roman (de exemplu, Prima Casa)?
Directiva stabileste cu totul altceva si anume: dreptul creditorului si al consumatorului de a conveni explicit prin contract ca “returnarea sau transferul catre creditor al garantiei sau al venturilor obtinute din vanzarea garantiei sunt suficiente pentru a rambursa creditul”. Aceasta este ceva cu totul diferit decat impunerea prin lege a acestei obligatii in sarcina creditorului, indiferent de situatia concreta. O astfel de strategie trebuie sa ramana la aprecierea partilor, asa cum spune Directiva, nu sa fie impusa.
O astfel de prevedere consuce la limitarea accesului consumatorului la creditare din cauza unei iminente cresteri a gradului de acoperire cu garantii."
