www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dezintermedierea bancara continua: bancile si-au mai redus cu 1,3 miliarde lei volumul de credite acordate populatiei si firmelor

Autor: Bancherul.ro
2015-02-24 19:13

Procesul de dezintermediere, adica reducerea volumului de credite din bilanturile bancilor romanesti, a continuat si in prima luna a noului an, in ciuda faptului ca bancile mari (BCR, BRD) au anuntat finalizarea procesului de curatare a bilanturilor de creditele neperformante iar BNR se declara multumita de ritmul in care se acorda imprumuturile noi in lei, in jurul a 3-4 miliarde lei lunar.


Datele publicate astazi de BNR arata ca bancile romanesti si-au redus in ianuarie 2015 stocul de credite cu inca 1,3 miliarde lei, dupa o ajustare si mai mare in decembrie, de 2 miliarde lei, astfel ca ritmul lunar al creditarii a scazut cu 0,3% (-3,8% fata de anul precedent).


Valoarea creditelor acordate de banci firmelor si populatiei a ajuns astfel la cel mai scazut nivel din ultimii 4 ani (210,3 miliarde lei), aproape de cel consemnat in prima parte a anului 2011.


Pe parcursul anului trecut, stocul creditelor a scazut cu 6,8 miliarde lei, de la 218,4 miliarde lei in decembrie 2013, la 211,6 miliarde in decembrie 2014.


Cate credite noi se acorda si cate neperformante se scot in afara bilanturilor


Conform unui grafic prezentat de guvernatorul BNR in ultimul raport privind inflatia (vezi graficul de mai jos), bancile au acordat in 2014 credite noi in valoare de aproximativ 50 de miliarde lei (nu se stie care este cifra exacta, intrucat oamenii din directia de comunicare din BNR nu au binevoit sa ne ofere aceasta cifra, desi am cerut-o cu o insistenta neobisnuita).


[1]


BNR sublinia, in ultimul comunicat de politica monetara, ca reducerea stocului de credite este cauzat in principal de operatiunile derulate de banci de scoatare in afara bilanturilor a creditelor neperformante, precum si de reducerea naturala a stocului de credite in valuta, prin rambursare, odata ce bancile acorda acum in principal credite in lei.


De unde rezulta ca bancile au reusit in 2014 performanta de a scoate din dulapuri schelete in valoare de peste 10 miliarde lei. La sfarsitul lunii septembrie din 2014, creditele neperformante scoase de banci in afara bilanurilor ajunsese deja la 8 miliarde lei, conform datelor prezentate de Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor.


Iar in ultimul trimestru al anului precedent procesul de curatare a sistemului a continuat, efectul fiind dublarea pierderilor anticipate de oficialii BNR: de la 2 la 4,4 miliarde lei.


Ceea ce inseamna ca, cel mai probabil, si stocul de neperformante a crescut substantial peste 10 miliarde, spre 15 miliarde lei.


In concluzie, anul trecut am avut credite noi de 10 miliarde de lei si credite scoase in afara bilantului de aproximativ 15 miliarde lei, rezultand o reducere a stocului total cu circa 5 miliarde lei. Datele BNR arata ca stocul a scazut mai mult, cu aproape 7 miliarde lei, diferenta putand fi atribuita creditelor ajunse la scadenta si rambursate de catre clienti.


Reducerea cu 1,3 miliarde de lei a stocului de credite si in prima luna din acest an este un indiciu ca bancile mai degraba continua curatenia portofoliilor decat si-au redus volumul de noi credite acordate, calculate de BNR la 3-4 miliarde lei lunar.


Ramane de vazut ce se va intampla in urmatoarele luni.