www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Statul ungar a ajuns sa detina peste 50% din sistemul bancar dupa ce a cumparat doua mari banci straine, lasand sa falimenteze o banca mica in care avea 49% din actiuni, cea care voia sa cumpere Raiffeisen Bank

Autor: Bancherul.ro
2014-12-07 15:34

Statul ungar a ajuns sa detina peste 50% din sistemul bancar dupa ce a cumparat doua mari banci straine, lasand sa falimenteze o banca mica in care avea 49% din actiuni, cea care voia sa cumpere Raiffeisen Bank la inceputul acestui an.


Premierul ungar Viktor Orbank (foto dreapta, alaturi de seful bancii centrale) a declarat ca decizia ca statul sa cumpere de la compania americana General Electric banca Budapest Bank, a opta ca marime din tara, cu active de 2,7 miliarde euro, a fost luata asfel incat statul sa detina o pondere suficient de mare din piata bancara, pentru a se asigura ca bancile acorda credite intr-o perioada de criza.


El a precizat, la postul public de radio, ca strategia ca statul sa detina o pondere importanta a pietei bancare din Ungaria a fost luata dupa ce a constatat ca dupa izbucnirea crizei financiare globale din 2008, bancile straine au intrerupt imediat activitatea de creditare.


Statul ungar a preluat recent o alta banca importanta, MKB Bank, a cincea ca marime din tara, cu active de 6,2 miliarde euro, de la grupul german BayernLB, astfel ca guvernul a ajuns sa detina peste 50% din sistemul bancar din Ungaria, o strategie anuntata inca de anul trecut de Orban.


El a mentionat insa ca statul nu intentioneaza sa pastreze controlul celor doua banci preluate recent ci sa le privatizeze peste 1-2 ani, insa noii actionari ar trebui sa fie din Ungaria, nu din strainatate.


Pretul platit pentru Budapest Bank urmeaza a fi stabilit in urma unui proces de due-dilligence, iar fondurile vor fi furnizate de catre Banca de Dezvoltare a Ungariei.


Szechenyi Bank, care voia sa preia Raiffeisen Bank, lasata sa falimenteze


Pe de alta parte, banca centrala a Ungariei a anuntat vineri retragerea licentei si lichidarea unei banci mici, Szechenyi Bank, care detine doar 0,14% din sectorul bancar ungar, in care guvernul detinea 49% din actiuni, restul fiind controlate de un mogul local, Istvan Torocskei, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri unguri, care este si directorul executiv al Agentiei de gestionare a datoriei publice (AKK).


Adica tocmai banca despre care se spunea la inceputul acestui an ca ar dori sa cumpere Raiffeisen Bank Ungaria pentru 1 euro, dupa ce austriecii au spus ca o scot la vanzare in conditiile impunerii unor masuri drastice impotriva bancilor din aceasta tara, provocandu-le pierderi importante.


Ulterior, austriecii s-au razgandit si au ramas activi in Ungaria, alaturi de Erste Bank.


Banca nationala a Ungariei a anuntat ca “investigatia realizata la Szechenyi Bank a dezvaluit ca in ciuda masurilor anterioare adoptate de autoritatea de supraveghere, situatia bancii in toate domeniile semnificative – adecvarea capitalului, calcularea provizioanelor, pastrarea si evaluarea colateralului, precum si functionarea sistemelor IT si de contabilitate – nu respecta cerintele prudentiale de activitate”.


Banca centrala a mai mentionat ca restabilirea conditiilor de operare prudentiala la un nivel sustenabil ar necesita investitii prea costisitoare pentru a fi implementate intr-un timp rezonabil, motiv pentru care s-a decis lichidarea bancii.


Banca centrala mentioneaza ca data fiind dimensiunea mica a bancii, intrarea in lichidare nu prezinta risc sistemic.


Szechenyi Bank a intrat luna trecuta in atentia bancii nationale a Ungariei, cand a impus si restrictii cu privire la restragerea de depozite, pana la un plafon de 5 milioane de forinti (16.000 de euro) pentru fiecare client, plafon ridicat vineri la 30 de milioane de forinti (98.000 de euro).


Banca centrala a mai precizat ca Szechenyi Bank are doar 1.600 de deponenti, care urmeaza a fi despagubiti in limita legala a 100.000 de euro, intr-un termen de 20 de zile, conform legislatiei europene valabila si in Romania.