www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Curs valutar: leul se depreciaza la 3,6610 lei/euro

Autor: Bancherul.ro
2008-10-31 16:17
Cursul de referinţă afişat vineri de banca centrală indică deprecierea cu trei bani şi jumătate (aproape 1%) a leului în faţa euro, până la 3,6610 lei/euro, evoluţia monedei naţionale fiind, în linii mari, în ton cu regiunea, pe o piaţă apatică.

Joi, Banca Naţională a României (BNR) anunţase un curs de referinţă de 3,6262 lei/euro.

"Piaţa este apatică. Leul s-a depreciat în prima parte a şedinţei, însă apoi cursul a fost foarte stabil. Evoluţia este similară cu a regiunii, cu toate că, în ultimele ore, forintul şi zlotul şi-au revenit puţin", a declarat, pentru NewsIn, dealeul Băncii Comerciale Române (BCR), Narcis Noaghea.

Moneda naţională a început şedinţa la cotaţii apropiate de 3,63 lei/euro, pentru ca în următoarele două ore să piardă teren, până la cotaţii peste 3,67 lei/euro. La ora 13:35, băncile cumpărau un euro cu 3,6700 lei şi îl vindeau cu 3,6770 lei.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat vineri de BNR arată o depreciere puternică a leului, cu 4,1%, până la 2,8758 lei/dolar, de la 2,7607 lei/dolar, cât era joi.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană s-a apreciat în această dimineaţă, de la cotaţii peste 1,28 dolari/euro până la 1,2669 dolari/euro, pe fondul aşteptărilor de creştere a cererii de dolari la sfârşitul lunii. Ulterior, moneda americană a pierdut din terenul câştigat, iar la 13:35, ora României, euro era cotat la 1,2751 dolari/euro.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,07% pe an, foarte apropiat de cel din şedinţa anterioară, de 14,05%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a rămas la 17,8% pe an, cât era şi joi.

Dobânzile la depozitele pentru o zi (de tip overnight) au urcat la 30 - 80% pe an, "probabil pe fondul nevoii mai mari de lichidităţi, în special a companiilor", a mai spus Noaghea.