www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Numarul cardurilor valide detinute de clientii bancilor a ajuns la 14,16 milioane, un nou record istoric; cardurile active se ridica la 10,65 milioane

Autor: Bancherul.ro
2014-11-17 19:45

Bancile au emis 761.595 de noi carduri in trimestrul trei al acestui an, mai multe decat in trimestrul precedent, cand numarul acestora s-a ridicat la 647.117, astfel ca numarul total al cardurilor emise de banci a ajuns la 44,8 milioane, arata ultimele date agregate publicate de BNR.


Numarul de carduri detinute de romani nu este insa de 44,8 milioane, intrucat un card are o perioada de valabilitate limitata la 3-5 ani, dupa care se reinnoieste, ceea ce inseamna ca cea mai mare parte dintre cardurile emise sunt cele reinnoite.


Numarul real al cardurilor utilizate de romani este cel al cardurilor valide in circulatie, adica cele in perioada de valabilitate, de 14,1 milioane. Dintre acestea, 10,6 milioane sunt carduri active, adica sunt utilizate de catre detinatori.


Numarul cardurilor valide a avansat cu 115.160 in trimestrul trei, la un total de 14.167.583 de carduri, cel mai ridicat nivel inregistrat pana acum.


In acelasi timp, numarul cardurilor active a sporit cu 14.040 de unitati, la un total de 10.656.810 de carduri, dupa o scadere masiva in trimestrul doi, de 743.423 de unitati.


Ceea ce inseamna ca bancile au castigat mai multi clienti care au intrat in posesia unui card functional, si in acelasi timp exista mai multa lume care si foloseste cardurile, fie pentru plati la POS-urile magazinelor fie pentru operatiuni la ATM-uri, precum plata facturilor, vizualizarea sumelor de bani de pe card si retrageri de numerar.