www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancpost si-a dublat pierderile la 9 luni fata de intreg anul 2013

Autor: Bancherul.ro
2014-11-10 08:29

Banca greceasca Eurobank EFG a anuntat ca subsidiara din Romania, Bancpost, si-a majorat pierderile in trimestrul trei, care au ajuns la 77,6 milioane euro, fata de 10,8 milioane euro in trimestrul anterior. In 2013, Bancpost a avut un rezultat negativ de 40,2 milioane euro, ceea ce inseamna ca banca aproape si-a dublat pierderile.


Bancpost este cea mai putin performanta subsidiara straina a Eurobank: banca din Bulgaria, Postbank, de dimensiuni asemanatoare cu Bancpost, a avut pierderi de doar 27,7 milioane euro, in timp ce subsidiara din Cipru a facut profit de 8 milioane de euro.


Situatia financiara a Bancpost s-a inrautatit in ultimii ani: in 2011, banca avea pierderi de doar 25 milioane euro, care au avansat la 35,2 milioane euro in 2012 si la 40,2 milioane euro in 2013.


Activele Bancpost s-au redus usor, cu 78 milioane euro in trimestru trei, ajungand la un total de 3,382 miliarde euro. Activele bancii au scazut cu 713 milioane euro fata de finanul lui 2012, cand se ridicau la 4,095 miliarde euro.


Soldul brut de credite a scazut cu 53 milioane euro in trimestrul 3, la un total de 2,576 miliarde euro si cu 133 milioane euro fata de finalul anului 2013.


Volumul creditelor neperformante a ramas stabil, la 822 milioane euro, cu doar 2 milioane euro mai mult fata de trimestrul anterior, iar provizioanele pentru creditele neperformante s-au ridicat la 104 milioane euro.


Volumul depozitelor atrase de Bancpost de la clienti a scazut cu 23 milioane euro, la un total de 1,875 miliarde euro.


In aceste conditii, venitul operational al Bancpost a scazut cu 5,1 milioane lei in trimestrul trei, la 42,3 milioane euro, in timp ce cheltuielile au ramas stabile, la 27 milioane euro.


Reteaua de unitati a ramas nemodificata, la 187 de unitati de retail si 9 unitati destinate clientilor companii, dupa ce in primul trimestru au fost inchise 20 de unitati de retail, iar in 2013 au fost inchise inca 33 de unitati teritoriale.


Bancpost avea la finalul lunii septembrie un numar de 2.658 de angajati.


Precizare


Datele prezentate mai sus au fost extrase din prezentarea Eurobank cu privire la rezultatele consolidate ale subsidiarelor din strainatate, grupul grecesc avand in Romania mai multe companii, alaturi de Bancpost, si anume: ERB Retail Services IFN, ERB Leasing IFN, Eurobank Finance, Eurobank Securities, Eurobank Property Services, Eliade Tower (55,94%), IMO Property Investments Bucureşti, IMO – II Property Investments, EFG IT Shares Services, EFG Eurolife Asigurări Generale, EFG Eurolife Asigurări de Viaţă, Retail Development (55,94%) şi Seferco Development.


Grupul nu prezinta detaliat rezultatele pentru fiecare companie, asadar datele aferente Bancpost sunt diferite fata de cele ale grupului de companii din Romania.


Nu se cunosc rezultatele exacte aferente Bancpost, intrucat banca locala nu a furnizat niciun fel de informatii, dar dat fiind faptul ca Bancpost are o pondere covarsitoare in activele grupului din Romania, ele sunt reprezentative si pentru banca.