www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR mentine dobanda la 10,25% si reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei

Autor: Bancherul.ro
2008-10-30 14:34
Banca Naţională a României
COMUNICAT DE PRESĂ

În şedinţa din 30 octombrie 2008, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât:

- menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 10,25 la sută pe an;
- gestionarea lichidităţii în vederea asigurării unei funcţionări adecvate a pieţei interbancare;
- reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale instituţiilor de credit de la 20 la sută la 18 la sută începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie-23 decembrie 2008, precum şi menţinerea nivelului actual al ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale acestora.

Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare. Raportul va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 3 noiembrie 2008.

NOTĂ: Comunicatul detaliat va fi transmis în aproximativ 3 ore.