www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dezvoltarea agresiva i-a fost fatala: Volksbank Austria se transforma intr-o “bad bank”. Sucursala din Romania va primi o infuzie semnificativa de capital in vederea vanzarii

Autor: Bancherul.ro
2014-10-03 23:12

Volksbank Austria si-a prezentat aseara propriul necrolog, in cadrul unei conferinte de presa in care a anuntat un plan amplu de restructurare care prevede transformarea bancii intr-un vehicul tip “bad bank”, dupa ce statul austriac a anuntat ca nu mai este dispus sa cheltuie bani publici pentru a-i acoperi pierderile, intrucat cel mai probabil banca nu va trece testele de stres ale Bancii Centrale Europene (BCE) si va avea nevoie de capital suplimentar.


Transformarea Volksbank intr-un vehicul tip "bad bank" implica pierderea licentei bancare, astfel ca va scapa de obligativitatea de a se supune cerintelor legale privind cerintele de capital, banca avand nevoie de o injectie de lichiditate de aproximativ 1 miliard de euro in urmatorii ani, conform noilor cerinte impuse de BCE.


Planul de restructurare prevede ca Volksbank isi va vinde serviciile de trezorerie si celelalte functii operationale si va returna licenta bancara, a declarat presedintele executiv al bancii, Stephan Koren.


Banca isi va lichida apoi, pana in 2017, restul activelor, in valoare de aproximativ 5,7 miliarde de euro, inclusiv credite restante corporate și retail din Europa de Est, cu scopul de a evita cerințele de capital stricte cu care se confruntă ca bancă, mai exact o suplimentare a capitalului cu 1 miliard de euro, a adaugat el.


“Una dintre marile noastre probleme este faptul ca in urmatorii ani vom pierde masiv capital, in valoare de 1 miliard de euro, conform normelor Basel III. Procesul de dezintermediere al Volksbank va continua pentru a evita sa impovaram platitorii de taxe”, a mai spus Koren.


Din fosta banca austriaca vor ramane astfel doar un grup de cooperative de credit din Austria, dupa ce grupul si-a vandut in 2012 subsidiarele din Estul Europei bancii rusesti Sberbank, iar sucursala romaneasca urmeaza sa fie vanduta pana la finele anului trecut, conform intelegerii cu Comisia Europeana.


Ce spun reprezentantii Volksbank Romania


Reprezentantii Volksbank Romania spun ca planul de reorganizare al Grupului Volksbank AG nu afecteaza sub nicio forma subsidiara din Romania, fiind vorba doar de o chestiune operationala, in Austria.


“In ceea ce priveste Volksbak Romania, actionarii (VBAG, BPCE, DZB si WGZ) isi mentin strategia, astfel ca:
- Actionarii VBRO continua sa caute un investitor strategic, conform calendarului deja agreat si comunicat inca din 2010;
- Actionarii VBRO continua sa sustina si sa dezvolte business-ul local conform bugetului si tintelor aprobate;
- Actionarii VBRO continua sa sustina subsidiara locala (injectii de capital si linii de finantare) astfel incat toate cerintele de adecvarea capitalului sa fie intrunite in orice moment. In acest sens, actionarii VBRO si-au exprimat deja intentia de a majora capitalul bancii locale cu o suma semnificativa”, spune banca romaneasca.


Ce spune seful supravegherii din BNR


Nicolae Cinteza, seful supravegherii din BNR, spune ca actionarii Volksbank s-au angajat sa sustina banca printr-o noua majorare de capital necesar pentru sustinerea dezvoltarii bancii in vederea gasirii unui cumparator.


“Volksbank este in prezent bine administrata, noua conducere face curatenie in banca, dupa problemele cu care aceasta s-a confruntat, in special cu creditele neperformante, astfel incat sa poata sa-si gaseasca un cumparator”, spune Cinteza.


Volksbank Romania, care a avut anul trecut pierderi de 103,6 milioane euro, a angajat banca de investitii Rothschild pentru a se ocupa de gasirea unui cumparator.


Volksbank a fost una dintre cele mai agresive banci austriece care s-au extins in Europa de Est inainte de criza, am vazut ca a facut la fel si in Romania, majorandu-si de cinci ori volumul de active in doar 2-3 ani, ceea ce i-a fost fatal in momentul izbucnirii crizei.


Volksbank a fost nationalizata de statul austriac, care a folosit pana acum fonduri publice de 1,35 miliarde euro pentru a salva banca de la faliment, insa in acest an autoritatile austriece au anuntat ca nu mai sunt dispuse sa cheltuie bani publici pentru a acoperi noile pierderi ale bancii, in conditiile in care statul austriac trebuie sa salveze o alta mare banca austriaca, Hypo Alpe-Adria.


Vezi aici comunicatul Volksbak