Federal Reserve a scazut dobanda cheie cu jumatate de punct, la 1% |
Autor: Bancherul.ro 2008-10-30 10:00 |
|
Banca centrală a Statelor Unite, Federal Reserve, a coborât miercuri dobânda de politică monetară cu 0,5%, la nivelul de 1,0%, în conformitate cu estimările analiştilor, în încercarea de a susţine creşterea economică, relatează AFP.
Aceasta este cea de-a doua coborâre a dobânzii de referinţă din Statele Unite în această lună. La începutul lunii octombire, Federal Reserve, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Bank of England (BoE), au redus dobânzile cheie cu jumătate de punct procentual, într-o acţiune concertată, menită să ajute băncile pentru a face faţă crizei economice globale.
"Recentele acţiuni de politică monetară, inclusiv măsura de astăzi, mişcările coordonate ale băncilor centrale, măsurile extraordinare de lichiditate şi paşii oficiali de a întări sistemele financiare, ar trebui să ajute în timp la îmbunătăţirea condiţiilor de creditare şi să garanteze o revenire la un ritm de creştere moderat", arată un comunicat emis de Federal Reserve.
Cu toate acestea, riscurile asupra creşterii economice persistă.
"Comitetul de politică monetară va monitoriza cu atenţie evoluţiile economice şi financiare şi va acţiona în consecinţă pentru a asigura un ritm de creştere sustenabil şi stabilitatea preţurilor", a mai transmis Fed.
|
|