www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Zona euro va fi noul jandarm al economiei romanesti dupa despartirea de FMI (Radu Craciun, BCR)

Autor: Bancherul.ro
2014-09-01 23:48

Obiectivul României de aderare la zona euro în 2019, dacă este tratat corespunzător, ar putea prelua rolul de 'jandarm' al economiei românești, în absența unui acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI), a declarat, pentru Agerpres, Radu Crăciun, director de Dezvoltare și economist-șef al Băncii Comerciale Române (BCR). 


'Cred că aceasta este ideea, ca odată ce nu vom mai avea 'jandarmi' lângă noi, gen FMI, să fie identificată o nouă ancoră care, alături de acordurile deja existente cu Uniunea Europenă, cum este cel de deficit excesiv, să împiedice orice derapaj în viitor. Din acest punct de vedere, ideea pentru un pact național pentru aderarea la zona euro mi se pare foarte bună chiar dacă ținta de 2019 nu mi se pare obiectivă, pentru că va canaliza cumva energiile către o singură direcție, va transcende ciclul electoral și va aduce mai multă disciplină și rigoare', a mai spus Radu Crăciun.


Pe de altă parte, însă, el susține că și în acest caz s-a dat dovadă de superficialitate, probabil din cauza perioadei pre-electorale. 'Mă aștept ca subiectul să fie readus pe tapet cu mai multă forță după alegeri, când și canalele de dialog politic probabil vor fi mai deschise decât acum, când lumea este poate un pic mai încrâncenată', a mai adăugat Crăciun.


Autoritățile de la București au stabilit, prin programul de convergență, anul 2019 ca dată țintă pentru adoptarea monedei unice europene. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, în repetate rânduri, că această țintă este extrem de ambițioasă, dar încă fezabilă, cu condiția ca parcursul să fie foarte clar stabilit, iar obiectivele intermediare respectate cu strictețe.


Pe de altă parte, referitor la suspendarea acordului României cu Fondul Monetar Internațional, economistul-șef al BCR susține că acest fapt nu are prea mare importanță în ochii investitorilor străini, deși, pe plan intern, se știe că în perioadele în care nu a existat un acord cu Fondul, s-au luat decizii care au generat probleme în economie.


'În acest moment, România are o imagine foarte bună pe piețele internaționale pentru că investitorii, de la distanța la care se află, se uită la un număr de 7-8-10 parametri macro. Dacă aceștia sunt îndepliniți, investitorii nu au timp sau interes să analizeze ce este în spatele lor. Ori, din punctul de vedere al acestor parametri macro, România arată bine. Acesta este motivul pentru care dobânzile sunt mici, cursul are presiune pe apreciere și așa mai departe. (...) Însă noi, cei din interior, știm foarte bine că, din păcate, de fiecare dată când nu am avut această 'cămașă' a unui acord cu FMI, deciziile care s-au luat nu au fost foarte fericite și au dus ulterior la probleme în economie. Deci, din acest punct de vedere, faptul că de la anul nu vom mai avea o relație cu FMI îl privesc ca pe o mare provocare', a explicat Radu Crăciun.


Mai mult, în opinia sa, faptul că analiza investitorilor are o anumită doză de superficialitate face ca ei să nu anticipeze eventualele elemente de sustenabilitate care provin din interiorul sistemului. 'Și atunci, spiritul acesta de turmă poate foarte ușor să schimbe direcția când această lipsă de sustenabilitate duce la modificarea subită a unor parametri macro la care ei s-au uitat până acum. Vreau să spun că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche! Lucrurile se pot schimba foarte rapid din punct de vedere al atitudinii investitorilor străini care, în momentul de față, este foarte bună și nu dau doi bani pe relația cu FMI', a subliniat reprezentantul BCR.