www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ANPC obliga bancile sa afiseze toate comisioanele cand folosim cardul la ATM-uri. Ce taxe practica primele 10 banci romanesti pentru operatiunile la bancomate

Autor: Bancherul.ro
2014-08-26 18:14

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) propune emiterea unui ordin prin care sa oblige bancile sa afiseze la ATM-uri toate comisioanele si costurile aferente operatiunilor cu cardurile de debit si de credit.


O initiativa laudabila, intrucat clientii bancilor ar putea fi astfel mai bine informati cu privire la costurile serviciilor bancare, care vor deveni mai transparente. In acest fel, competitia intre banci va creste iar consecinta fireasca ar fi o diminuare a costurilor si o crestere a calitatii serviciilor.


Astfel, mentioneaza ANPC intr-un comunicat, pe ecranul video al monitoarelor specifice terminalelor ATM, vor fi înscrise, în ordinea operaţiunilor efectuate de către consumator, toate informaţiile legate de costurile tranzacției (în sumă exactă), dându-i acestuia posibilitatea, de a renunţa asupra efectuării acesteia sau a oricăror operaţiuni ce presupun eliberare de numerar, transfer din cont, plată facturi, sau oricare alte servicii solicitate în mod expres de către consumator și efectuate prin intermediul ATM.


Ordinul reglementează și situațiile de blocare/reținere a cardului de debit/credit la terminalul ATM propriu. Astfel prestatorii vor avea obligația de a informa consumatorii, prin semnal video de avertizare pe ecranul terminalului, cu privire la următoarele:


a) termenul maxim în care consumatorul poate reintra în posesia cardului blocat/reținut


b) indicarea numărului de telefon la care consumatorul trebuie să apeleze în cazul în care cardul a fost blocat/reținut, precum și intervalul orar în care consumatorul poate contacta prestatorul de servicii de plată.


Ordinul este în dezbatere publică fiind afișat pe site-ul ANPC (www.anpc.ro , prima pagină, secțiunea Propuneri Legislative), perioada de consultare/transmitere notificări fiind 01.09 – 11.09.2014. Propunerile și observațiile se pot trimite la adresa office@anpc.ro.


Exista banci care respecta deja o parte din cerintele ANPC


Exista banci care respecta deja o parte dintre aceste cerinte ale ANPC. Este cazul Garanti Bank, care afiseaza la bancomatele sale, unele dintre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic, care permit operatiuni si fara card, comisioanele aferente operatiunilor.


De exemplu, in cazul retragerii de numerar, banca afiseaza pe monitorul ATM-ului comisionul aferent operatiunii si te intreaba daca esti de acord cu acesta inainte de a confirma finalizarea operatiunii.


Patronatul Bancar: Sprijinim iniativa ANPC


Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) anunta ca sprijina initiativa ANPC, cu conditia ca aceasta sa fie implementata intr-un mod constructiv si sa nu produca distorsiuni in piata.


"Asa cum a afirmat inca de la infiintare, Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) are printre obiectivele sale ridicarea gradului de transparenta in sistemul bancar, ca parte a unui efort de a intari credibilitatea intre banci si clientii acestora. Pe cale de consecinta, orice masura menita a satisface acest obiectiv, inclusiv aceasta initiativa recenta a ANPC, va fi sprijinita de catre CPBR cu conditia ca asemenea masuri sa fie implementate in mod constructiv si sa nu produca distorsiuni in piata.


Astfel, in ceea ce priveste proiectul de Ordin al ANPC la care faceti referire, CPBR considera ca ar fi trebuit initiat un proces consultativ mai amplu, care sa cuprinda si reprezentanti ai comunitatii bancare inca dinaintea publicarii proiectului, pentru a putea discuta diferitele aspecte de ordin tehnic si operational ce tin de asemenea initiativa si a evita astfel posibile reveniri asupra formei initiale.


Va trebui ca bancile sa-si faca cunoscute punctele de vedere asupra aceste initiative si in mod independent, fiindca fiecare are particularitatile sale, legate de numar de clienti, numar de ATMuri etc.


La modul general vorbind insa, e de la sine inteles ca ar trebui luati in consideratie o serie de factori inainte de lansarea unui astfel de proiect, ca de pilda cadrul legal, posibilitatile tehnice de a implementa astfel de masuri, cat si costurile asociate implementarii unor asemenea aplicatii, inclusiv cine va suporta aceste costuri si ce impact ar putea avea aceste costuri in relatia dintre clienti si banci. Sunt aspecte importante, care nu pot fi trecute cu vederea in lansarea unor asemenea initiative.


Bancile membre ale CPBR sunt, bineinteles, deschise in a discuta aceste aspecte cu ANPC si sunt in egala masura interesate sa afle daca ANPC a structurat aceasta propunere legislativa pe baza un studiu sau program care evidentiaza impactul si/sau consecintele acestor masuri asa incat sa produca efecte benefice si corecte in piata.


In functie de astfel de considerente si tinand cont de faptul ca pana la acest moment bancile nu au fost consultate in privinta acestei initiative, ramane de vazut daca perioada de consultare propusa de ANPC (1-19 septembrie a.c.) va fi deajuns pentru a servi scopului avut in vedere si a contribui la intarirea echilibrului in piata."


Ce comisioane platim pentru folosirea cardului la ATM-urile bancilor


Sa vedem insa ce comisioane aplica bancile pentru operatiunile la ATM-uri, conform datelor culese de la banci de catre GhiseulBancar.ro.


Cel mai mare comision este cel aferent retragerilor de numerar de la ATM-urile altor banci decat cea care a emis cardul. Aceste comisioane sunt de 0,5% din suma retrasa plus 2.5 lei in cazul celor mai multe banci, ajungand sa se dubleze la altele, unde ajung la 1% din suma retrasa.


Cat inseamna asta? De exemplu, daca retragem 1.000 de lei de pe card iar comisionul de retragere numerar este 1%, banca va retine un comision de 10 lei plus suma fixa (de 2.5 lei sau 5 lei, in functie de fiecare banca).


Si in cazul retragerilor de numerar de la ATM-urile proprii, adica ale aceleiasi banci care a emis si cardul, diferentele dintre comisioane sunt destul de mari: de la 0% in cazul ING si Banca Transilvania, ajung la 0,2% la cele mai multe banci sau 0,25% la BCR si Bancpost.


Citeste stirea integral, pe GhiseulBancar.ro