www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bank of America plateste o amenda de 10 miliarde dolari pentru creditele ipotecare subprime care au declansat criza financiara mondiala in 2008

Autor: Bancherul.ro
2014-08-21 20:08

Bank of America a ajuns joi la o înțelegere cu organismele americane de reglementare pentru a pune capăt acuzațiilor potrivit cărora i-a indus în eroare pe investitori ca să cumpere credite imobiliare riscante (subprime), aflate la originea crizei financiare globale din 2008, transmite Reuters, preluata de Agerpres.


Înțelegerea anunțată joi de Departamentul american al Justiției cere Bank of America să plătească o amendă de 9,65 miliarde de dolari la care se vor adăuga compensații de aproximativ șapte miliarde de dolari persoanelor cu împrumuturi ipotecare.


'Credem că această înțelegere este în interesul acționarilor noștri și ne permite să continuăm să ne concentrăm pe viitor', a declarat directorul Bank of America, Brian Moynihan.


Aceasta este cea mai mare amendă impusă vreodată unei companii din SUA. În consecință, Bank of America a informat că această înțelegere ar urma să îi reducă profiturile în trimestrul al treilea cu aproximativ 5,3 miliarde de dolari, sau 43 de cenți pe acțiune.


Acest caz doar unul dintr-o serie mai mare de anchete demarate de Departamentul american al Justiției asupra practicilor abuzive ale băncilor pe piața creditelor ipotecare. Anul trecut, Citigroup a ajuns la o înțelegere de șapte miliarde de dolari în timp ce JPMorgan Chase & Co a acceptat să plătească 13 miliarde de dolari într-un dosar similar.